Președinta SOS România, Diana Șoșoacă, a fost transportată joi la Spitalul Universitar de Urgență București, după ce a fost implicată, în calitate de pasager, într-un accident rutier produs pe Bulevardul Iuliu Maniu, în Sectorul 6 al Capitalei.
Potrivit Brigăzii Rutiere, polițiștii au fost sesizați printr-un apel la 112, în jurul orei 14:35. Din primele verificări, un bărbat de 49 de ani, care conducea pe Bulevardul Iuliu Maniu dinspre strada Lujerului către strada Apusului, a intrat în coliziune cu autoturismul din fața sa, condus de un tânăr de 23 de ani.
Diana Șoșoacă a ajuns la spital după un accident rutier
Surse apropiate anchetei au declarat că Diana Șoșoacă se afla în mașina lovită din spate. Primele date indică faptul că șoferul care a provocat impactul nu ar fi păstrat o distanță suficientă față de vehiculul care circula în fața sa.
În urma accidentului, pasagera de 50 de ani, fiind vorba de Diana Șoșoacă, a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la spital pentru investigații.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, iar rezultatele au fost negative, au transmis polițiștii.
Brigada Rutieră continuă cercetările pentru stabilirea exactă a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Autoritățile nu au comunicat, până în prezent, detalii suplimentare despre starea de sănătate a liderei SOS România.