Moș Crăciun va veni și la profesori, dar când vor fi pensionari! Mai mulți parlamentari au propus ca și personalul din învățământ să beneficieze de pensii speciale, după modelul altor categorii profesionale.
Un grup de 15 deputați și senatori a depus un proiect de lege prin care introduc pensie de serviciu pentru cadrele didactice. Astfel că, dacă acest act normativ va fi adoptat, profesorii, educatorii și învățătorii cu cel puțin 30 de ani vechime în domeniul educației vor putea primi o pensie specială.
"Niște oameni care o viață întreagă primesc niște salarii de mizerie, vă dați seama că ajung să aibă o pensie tot de mizerie, din păcate să le dăm posibilitatea de a primi, așa cum primesc și alții, care nu știu dacă sunt mai importanți sau la fel de importanți pt interesul țării, o pensie de serviciu", a declarat senatorul PSD, Cătălin Croitoru.
Mai exact, o pensie de 80% din venitul mediu brut din ultimele douăsprezece luni. Potrivit inițiatorului, pensia profesorilor va crește cu aproximativ 20%. Proiectul are o largă susținere în rândul deputaților și senatorilor, după cum susține Cătălin Croitoru.
"Nu a existat nimeni care să aibă o obiecție, toată lumea apreciază că în inv trebuie făcute reparații obligatorii, dacă vrem să nu se închidă școlile, că acolo vom ajunge în curând învatamantul a fost practic sistematic nu neglijat, ci îngenuncheat", mai spune Croitoru.
În expunerea de motive, se precizează următoarele: "Uzura (fizică și psihică) generată de exercitarea muncii de formare a tinerilor e cel puțin egală cu aceea a magistratului. Complexitatea meseriei de dascăl cere un efort susținut și permanent de pregătire și perfecționare pe toată durata activă. Dascălul este nevoit să facă față stresului accentuat al meseriei în așa fel încât să nu se resimtă efecte negative în interacțiunea cu elevii".
În plus, senatorul PSD Cătălin Croitoru susține că pensii speciale ar trebui să primească și medicii.
Proiectul de lege va intra în dezbaterea Camerei Deputaților anul viitor.