Politica· 1 min citire

Iohannis cheamă partidele la consultări pentru a decide împreună ce obiective de țară își asumă

Iohannis cheamă partidele la consultări pentru a decide împreună ce obiective de țară își asumă

Iohannis cheamă partidele la consultări pentru a decide împreună ce obiective de țară își asumă

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 21 dec. 2014, 14:08

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, duminică, în discursul din Parlament, că în cel mai scurt timp va chema la consultări partidele politice pentru a decide împreună ce obiective de țară își asumă și un calendar cu etape și acțiuni "pentru a trece de la vorbe la fapte".

Iohannis a făcut această precizare după ce a arătat că un capitol esențial care trebuie reconstruit este "acela al marilor sisteme publice".

"Va trebui să ne uităm în perspectivă cum facem ca ele să funcționeze, nu doar acum, ci peste una sau două generații ", a spus el.

Iohannis a declarat că toți spun că educația este o prioritate și că se vrea reforma sistemului sanitar și a sistemului de pensii. „Deși toți afirmăm că ni le dorim, totuși de ce nu le avem?”, a spus el.

„Cu aceste teme va trebui să ne așezăm la masa dialogului și în jurul lor să construim consens. În cel mai scurt timp voi chema la consultări partidele politice pentru a decide împreună pe trei chestiuni fundamentale: ce obiective de țară ne asumăm la aceste capitole, o modalitate de lucru și de dialog permanent și un calendar cu etape și acțiuni pentru a trece de la vorbe la fapte”, a declarat președintele, potrivit mediafax.ro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica