"Discuțiile despre gustul roșiilor s-au transformat în România într-un fel de meci ideologic. De-o parte, nostalgici care deplâng dispariția savorii „ca pe vremuri”, de cealaltă, voci sceptice care spun că în comunism toate culturile de tomate erau chimizate apocaliptic și incontrolabil, deci de unde gust?
Ambele părți greșesc și ratează esențialul: nu epoca face gustul roșiei, ci modul în care o cultivi.
Nu comunismul ne dădea roșiile cu gust, ci tehnica și soiurile aduse și păstrate de frații, strămoșii sau vecinii noștri bulgari", a scris Gabriel Petrescu, cultivator de roșii care încearcă să păstreze vechile tehnici.
Petrescu susține că presiunea pieței, denaturarea de către marile lanțuri comerciale a concepțiilor privind consumul oricăror frucete sau legume au dus la această situașie.
"Dacă în comunism micul cultivator dădea direcția tehnologică (prin soiuri, metode și adaptare locală), astăzi micul cultivator a preluat metodele marilor lanțuri agroalimentare: stimulare chimică a polenizării și fructificării, coacere forțată stimulată tot chimic și uneori culturi hidroponice fără pământ
(rădăcinile se hrănesc în apă cu nutrienți dozați din computer sau haotic).
Plus semințe de soiuri hibride, ameliorate pentru rezistența la boli și la stocarea pe raft (coajă groasă). Așa se explică de ce azi poți găsi roșii fără gust și cu consistență de cauciuc inclusiv prin curțile micilor gospodării, pentru că tehnologia industrială și semințele soiurilor d cauciuc au pătruns până în fundul micilor grădini."
Concluzia crescătorului de tomate este simplă și cât se poate de logică: dacă veți folosi semințe nemodificate, lăsați plantele să se dezvolte natural, în sezonul optim, fără a fi forțate, cel mai probabil veți obține aceleași roșii "cu gust".
