La un an de la dezastrul ecologic, Salina Praid tot în stare de alertă se află

Salina Praid, captivă într-o stare de alertă fără sfârșit: Un an de neputință instituțională

Comuna Praid intră într-o nouă etapă a incertitudinii, după ce autoritățile locale au decis, pentru a câta oară, prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile. Decizia, care vizează perioada 9 mai – 7 iunie 2026, vine ca o confirmare amară a faptului că, la un an distanță de la dezastrul inițial, soluțiile reale întârzie să apară, lăsând una dintre cele mai importante atracții turistice ale României sub lacătul ineficienței. Ceea ce trebuia să fie o intervenție de urgență s-a transformat într-o rutină administrativă a prelungirilor succesive, semn că monitorizarea „permanentă” a devenit un substitut pentru rezolvarea definitivă a problemei.

Cronica unui dezastru gestionat prin amânări

Totul a început în luna mai a anului 2025, când pârâul Corund a inundat galeriile salinei, forțând închiderea imediată a obiectivului. De atunci și până astăzi, singura constantă a fost „starea de alertă”, declarată inițial pentru doar 15 zile și prelungită ulterior, lună de lună, până la împlinirea unui an de stagnare. Deși informările oficiale vorbesc despre mobilizarea resurselor instituționale pentru lucrări de siguranță, realitatea din teren arată că accesul publicului rămâne interzis, iar Canionul de Sare este în continuare o zonă tabu, sub supravegherea unor comisii care par mai preocupate de fluxul documentelor decât de reluarea activității economice și turistice în zonă.

Instituții multiple, progres invizibil în perimetrul minier

Lista entităților implicate în gestionarea crizei este impresionantă: de la Societatea Națională a Sării (SALROM) și Administrația Bazinală de Apă Mureș, până la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltul” și autoritățile locale. Cu toate acestea, suprapunerea de competențe nu a dus la un deznodământ fericit. Monitorizarea debitelor pârâului Corund și a râului Târnava Mică pare să fi devenit ocupația principală a unui aparat birocratic complex, în timp ce gospodăriile din aval trăiesc sub spectrul asistenței de urgență „dacă va fi necesar”. Această vigilență declarativă nu reușește să mascheze lipsa unui plan de reabilitare care să scoată comuna din acest blocaj prelungit artificial.

Impactul unei crize fără orizont de finalizare

Rămânerea în vigoare a tuturor măsurilor restrictive subliniază eșecul înregistrat în încercarea de a stăpâni forțele naturii în perimetrul minier. În timp ce autoritățile promit informarea constantă a populației despre evoluția fenomenului, comunitatea locală și turiștii se confruntă cu un peisaj dezolant, unde un obiectiv strategic național este tratat ca o rană deschisă ce nu se mai vindecă. Prelungirea automată a alertelor lunare ridică semne de întrebare legitime despre capacitatea administrativă de a trece de la etapa constatărilor la cea a reconstrucției, într-un județ în care turismul balnear ar fi trebuit să fie prioritate zero, nu un subiect de monitorizare pasivă a calității apei de suprafață.