Atacul care a zguduit comunitatea
Printre victime s-a numărat Maria Sârbu, care a povestit cu emoție momentul în care fiara a lovit, arată un site de știri:
„Era un fel de lup, dar n-am apucat să-l văd prea bine, că m-o luat din spate... M-am ghemuit peste fată, să n-o vadă... Eram toată numai sânge.”
Un alt localnic a declarat, cu teamă, că animalul părea „necurat”, având „trăsături de om”. Această afirmație a alimentat legendele și superstițiile deja adânc înrădăcinate în zonă, unde lupul este mai mult decât o simplă fiară – este un simbol al puterii, al misterului și, uneori, al răului.
Lupul în tradiția românească
Încă din vremea dacilor, lupul a fost considerat animal sacru. Mircea Eliade explica faptul că războinicii se identificau cu fiara, purtând pielea acesteia pentru a dobândi curaj și putere. Arheologul Ion Horațiu Crișan confirmă frecvența simbolului lupului în arta geto-dacică, dar avertizează că multe dintre credințele legate de cultul acestuia rămân în sfera presupunerilor.
În mitologia populară românească, lupii apar în ritualuri de toamnă, la „Filipi”, când femeile păstrau cenușa în vatră pentru a controla înmulțirea lor. Legendele despre pricolici sau vârcolaci – spirite și ființe jumătate oameni, jumătate lupi – au întreținut și mai mult frica oamenilor de întâlnirea cu aceste animale.
Știința contrazice miturile
Astăzi, specialiștii atrag atenția că, deși în România trăiesc între 2.500 și 3.000 de lupi, aceștia evită contactul direct cu omul. Cristian-Remus Papp, de la WWF-România, explică:
„Contrar miturilor, lupii nu îi văd pe oameni ca pe pradă și, în general, îi evită. Percep prezența noastră ca pe o amenințare.”
Totuși, imaginea lupului în conștiința colectivă rămâne dublă: prădător temut și, în același timp, animal respectat, purtător de semnificații sacre și mistice.
Povestea atacurilor din Poiana Ruscă rămâne un exemplu al felului în care oamenii, confruntați cu sălbăticia, au împletit experiența dură a realității cu folclorul transmis din generație în generație.
Astfel, lupul continuă să fie văzut în România ca un simbol ambivalent – al groazei, dar și al rezistenței și al forței ancestrale.
