Câinele este considerat de secole „cel mai bun prieten al omului”, însă o descoperire arheologică sugerează că oamenii ar fi legat relații apropiate cu un alt animal cu mult înainte de apariția câinilor domestici.
Cercetătorii au găsit dovezi care indică faptul că o specie dispărută de vulpe ar fi putut trăi alături de comunitățile umane și chiar ar fi fost tratată asemenea unui animal de companie.
Ipoteza este susținută de un studiu publicat în revista Royal Society Open Science, care analizează rămășițele descoperite într-un sit funerar din Patagonia. Potrivit cercetătorilor, descoperirea oferă indicii despre o relație neobișnuită dintre oameni și o specie sălbatică din America de Sud.
O vulpe dispărută ar fi fost companionul vânătorilor-culegători
Analiza scheletului unui exemplar de Dusicyon avus, cunoscut și sub numele de lupul din Insulele Falkland, vechi de aproximativ 1.500 de ani, i-a determinat pe cercetători să creadă că animalul avea un statut special în cadrul comunității.
Oasele au fost descoperite într-un sit funerar din Argentina, iar lipsa urmelor de tăieturi i-a făcut pe specialiști să excludă ipoteza că animalul ar fi fost vânat pentru hrană.
Mai mult, faptul că vulpea a fost îngropată alături de oameni este considerat un indiciu important că aceasta avea o valoare aparte pentru comunitatea respectivă.
Descoperirea i-a surprins pe cercetători
Autorii studiului spun că mai multe elemente susțin ideea unei relații apropiate dintre oameni și animal.
„Există mai mulți factori care au dus la identificarea vulpii noastre ca fiind un companion sau un animal de companie, mai degrabă decât ca parte a dietei oamenilor. Niciunul dintre oasele animalului nu prezintă urme de tăieturi, ceea ce sugerează că individul nu a fost mâncat. Specimenul a fost îngropat într-un loc de înmormântare uman, împreună cu alte 21 de ființe umane. Aceasta este o descoperire foarte rară și neobișnuită și sugerează că, probabil, a avut o semnificație personală.
În cele din urmă, dieta sa seamănă mai degrabă cu cea a oamenilor îngropați în sit decât cu cea a canidelor sălbatice, inclusiv Dusicyon avus tipic. O astfel de asemănare a dietei sugerează că fie a fost hrănit de vânătorii-culegători, fie s-a hrănit cu resturile din bucătărie”, a declarat autorul studiului, Dr. Ophelie Lebrasseur, de la Școala de Arheologie a Universității din Oxford, potrivit Independent.
Animalul avea dimensiunile unui ciobănesc german
Potrivit cercetătorilor, Dusicyon avus cântărea între 10 și 15 kilograme, fiind comparabil ca dimensiuni cu un ciobănesc german.
Specia trăia în zone deschise, acoperite cu ierburi și arbuști, în regiuni întinse din America de Sud, inclusiv în actualele Argentina, Uruguay și Brazilia.
Vulpea ar fi trăit alături de oameni înaintea câinilor domestici
Specialiștii susțin că exemplarul descoperit este mai vechi decât apariția câinilor domestici în Patagonia, eveniment care ar fi avut loc în urmă cu aproximativ 700-900 de ani.
Ei cred că sosirea câinilor ar fi putut contribui la dispariția speciei Dusicyon avus, în urmă cu aproximativ 500 de ani, însă motivele exacte ale dispariției rămân necunoscute.
De asemenea, cercetătorii spun că nu se poate afirma cu certitudine dacă aceste vulpi puteau deveni animale de companie în sensul modern al cuvântului.
Un caz considerat unic de oamenii de știință
Dr. Ophelie Lebrasseur spune că este posibil ca unele exemplare să fi fost mai puțin temătoare în prezența oamenilor, ceea ce ar fi permis dezvoltarea unei relații apropiate, însă această ipoteză nu poate fi demonstrată în acest moment.
„Este posibil ca unii indivizi să fi fost mai puțin speriați de oameni, ceea ce ar fi facilitat dezvoltarea unei legături mai strânse, dar nu putem confirma acest lucru în prezent. Credem totuși că găsirea unui specimen de Dusicyon avus cu o relație atât de strânsă cu comunitatea de vânători-culegători este foarte rară și foarte interesantă și reprezintă un caz unic de parteneriat între oamenii și vulpile sălbatice din America de Sud”, a adăugat Dr. Ophelie Lebrasseur.
