Oana Țoiu susține operațiunea de capturare a lui Maduro. „Decizia de a-l aduce pe Nicolas Maduro în fața justiției poate opri creșterea flagelului traficului de droguri, poate reda venezuelenilor șansa la un viitor bun în prosperitate dar este și o decizie care ne aduce la masa discuțiilor diplomatice pentru a reafirma și a proteja regulile internaționale.” a scris Ministrul de Externe al României într-un mesaj pe rețelele de socializare. Țoiu a spus că ține legătura cu partenerii din Uniunea Europeană pentru a monitoriza situația din Venezuela și impactul asupra românilor stabiliți acolo.
La fel, „Israelul laudă operațiunea Statelor Unite, condusă de președintele Trump, care a acționat ca lider al lumii libere. În acest moment istoric, Israelul se solidarizează cu poporul venezuelean, iubitor de libertate, care a suferit sub tirania ilegală a lui Maduro”, a scris Ministrul de Externe israelian într-un mesaj publicat pe platforma X. Este prima reacție oficială a guvernului condus de Benjamin Netanyahu după bombardamentele lansate de armata americană și după confirmarea de către președintele Donald Trump a capturării lui Maduro și a soției sale, Cilia Flores.
În contrast, Franța critică ferm operațiunea americană.
„Prin confiscarea puterii și privarea poporului venezuelean de libertățile sale fundamentale, Nicolas Maduro a adus o atingere gravă demnității și dreptului la autodeterminare”, a scris Barrot pe platforma X, dar spune că acest lucru nu justifică încălcarea dreptului internațional. El a avertizat că multiplicarea unor asemenea încălcări de către state membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU ar putea avea „consecințe grave asupra securității mondiale”.
Surse de la Palatul Elysee susțin că președintele francez Emmanuel Macron urmărește îndeaproape situația din Venezuela și discută cu partenerii regionali.
De aceeași părere este și Ministerul de Externe chinez. „China este profund șocată și condamnă ferm folosirea forței de către Statele Unite împotriva unei țări suverane și folosirea forței împotriva președintelui unei țări”, au transmis oficialii de la Beijing.
Între timp, Turcia se oferă să ajute la soluționarea crizei și spune că se poate implica în orice moment dacă Statele Unite îi vor cere asta. Ministerul turc de Externe a transmis, într-un comunicat, că Ankara acordă „o mare importanță stabilităţii Venezuelei, precum și păcii și bunăstării poporului venezuelean”. Pe plan intern, liderul principalului partid de opoziție din Turcia a criticat lipsa de reacție a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan în legătură cu oprațiunea din Venezuela.
Țoiu, prima reacție după atacul din Venezuela: "Capturarea lui Maduro poate stagna traficul de droguri"