Retrospectivă. 2019, anul protestelor și contestărilor

Chile, Hong Kong, Algeria, Liban, Franța ...: pretutindeni cetățeni nemulțumiți și fără lider au protestat pe străzi în 2019, reluând lupta ''indigenilor'' de la începutul deceniului împotriva unui sistem politic, a elitelor sau inegalităților, comentează AFP.

Caricaturizați ca protagonistul filmului Joker - acest personaj care are sentimentul că este marginalizat și niciodată luat în serios - sau mascați ca în Vendetta, mii de cetățeni au denunțat probleme comune la Bagdad, Beirut sau La Paz, provocând căderea de la putere a cinci șefi de stat sau de guvern.

Ei au condus ''o revoluție împotriva 'tina' '', acronim pentru ''nu există nicio alternativă'', susținut de fostul premier neo-liberal britanic Margaret Thatcher, apreciază Karim Bitar, directorul Institutului de Științe Politice de la Universitatea Sfântul Iosif din Beirut.

Aceste revolte au în comun faptul că se construiesc în ''orizontalitate, fără lider, fără organizare sau structură la început'', observă Olivier Fillieule, specialist în mișcări sociale la Institutul de Studii Politice din Lausanne ( Elveția).

Declanșatorul poate fi relativ abstract, cum ar fi o lege privind extrădările adoptată de executivul de la Hong Kong, sau concret cum ar fi creșterea prețului călătoriei cu metroul în Santiago de Chile și o nouă taxă pe WhatsApp în Liban, dar peste tot, scânteia declanșează deflagrații în cascadă.

''Din Liban până în Irak, durerea noastră este una'', se putea citit pe o pancartă la Beirut, în fața sediului companiei de electricitate din Liban (EDL), simbol al prăbușirii serviciilor publice libaneze, un rău pe care irakienii îl împărtășesc cu durere, cei care în fiecare vară demonstrează împotriva lipsei de energie electrică.

Internetul amplifică mișcările chiar mai mult decât în 2011, în timp ce numărul utilizatorilor de internet este mai mult decât dublu în zece ani, ajungând la 4,5 miliarde de persoane.

În Algeria, rețelele de socializare au jucat ''un rol foarte important'', a declarat pentru AFP la începutul anului Okba Bellabas, unul dintre cei 25 de membri fondatori ai Colectivului tinerilor dedicați. La fel a fost în Hong Kong sau Barcelona, unde manifestanții transmiteau sloganuri prin servicii de mesagerie securizate, adică aplicații special create și descărcabile cu un cod QR. În Iran, Irak sau chiar în Egipt, guvernanții care s-au confruntat cu revolte au încercat să le blocheze prin întreruperea accesului la internet, fără prea mult succes.

Acestea nu sunt doar ''revoluții Facebook'', explică Geoffrey Pleyers, sociolog la Universitatea catolică din Louvain (Belgia) și la Colegiul de studii mondiale (Paris). Acestea sunt mișcări profunde în care tinerii formează adesea avangarde, dar care depășesc clivajele între generații. ''Vestele galbene'' franceze pot fi adesea mai în vârstă; mișcarea chiliană include mulți pensionari; manifestanții la Barcelona sa în Bolivia au toate vârstele, notează Pleyers.

În context, sloganurile scandate traduc neîncrederea manifestanților într-un sistem economic care nu mai este văzut ca vector de ascensiune socială și într-o democrație inexistentă sau surdă în fața doleanțelor cetățenilor.

"Pentru orașul meu, doresc un guvern care să ajute cetățenii obișnuiți sau clasele de mijloc ... și un guvern care dialoghează sincer cu cetățenii săi", a spus un protestatar din Hong Kong care a dorit să păstreze anonimatul.

Aceste revolte, subliniază experții intervievați de AFP, își au originea în mișcările de la începutul deceniului: Primăvara arabă, lansată la sfârșitul anului 2010 în Tunisia, sau Occupy Wall Street, în septembrie 2011, împotriva austerității și a abuzurilor capitalismului financiar.

''Anul 2019 pare epocal în ceea ce privește mobilizările'', a apreciat Olivier Fillieule, ''dar acest lucru nu este nici inedit, nici excepțional. Să ne amintim că la sfârșitul anului 2011, revista TIME a ales ' protestatarul ' ca personalitate a anului. Mobilizările din 2019 fac parte din aceeași secvență istorică'', a subliniat el.

''Disfuncțiile economice dezvăluite de criza din 2008 au fost transferate de la elite spre cei mai puțin puternici, prin austeritate, șomaj, nesiguranță ...'', explică de asemenea Jake Werner, profesor la Universitatea din Chicago.

Dintr-o dată, subliniază Erik Neveu, cercetător în sociologia mobilizărilor la Sciences Po Rennes (vestul Franței), în regimurile democratice ''credința în capacitatea democrației de a schimba viețile ''se erodează în mod inexorabil''. Și oamenii ''cred apoi că salvarea lor constă în mobilizare'', chiar și în răsturnarea puterii.

Acestea sunt, de asemenea, ''revoluții pentru demnitate'', subliniază, al rândul său, Karim Bitar din Beirut.

În doar câteva săptămâni, aceste mișcări au dus la plecarea lui Abdelaziz Bouteflika, care a renunțat să candideze pentru un al cincilea mandat în Algeria, a președintelui sudanez Omar el-Béchir, îndepărtat de la putere în aprilie după 30 de ani, sau la demisia președintelui bolivian Evo Morales, a premierului libanez Saad Hariri și a omologului său irakian Adel Abdel Mahdi.

La Hong Kong, legea controversată privind extrădarea a fost retrasă și China a anunțat că va ''ameliora'' procesul de desemnare a șefului executivului, două dintre solicitările manifestanților pro-democrație.

Dar represiunea a fost, de asemenea, acerbă în unele locuri, în special în Iran, unde cel puțin 208 persoane au fost ucise la jumătatea lunii noiembrie, potrivit Amnesty International.

''Furia nu va înceta neapărat'' în 2020, consideră Karim Bitar. Și ''cei care au beneficiat de sistemul politic nu vor ceda cu ușurință'', avertizează el. ''Am putea asista la contra-revoluții și acestea vor fi brutale'', a apreciat sursa citată.