Ministra de Externe Oana Țoiu a declarat, sâmbătă seară, că ambasadorul Federației Ruse la București, Vladimir Lipaev, nu a putut nega, pentru prima dată, că drona prăbușită în județul Galați aparține Rusiei, deși a încercat să facă acest lucru.
„Ambasadorul a reiterat că Federația Rusă nu are ținte pe teritoriul României, al Uniunii Europene sau NATO, că nu are în acest moment posibilitatea de a confirma că acea dronă le aparține, dar nici nu a avut elemente pe baza cărora să poată nega acest lucru", a declarat Oana Țoiu, într-o intervenție la un post TV.
Ministra a subliniat că aceasta este o premieră în discuțiile cu reprezentantul diplomatic rus: „Este pentru prima dată în discuțiile noastre cu ambasadorul Federației Ruse când nici dumnealui nu a putut nega cu totul că drona care a intrat în spațiul aerian al României este a lor."
Oana Țoiu a mai explicat că, în mod obișnuit, atunci când sunt solicitați să ofere explicații legate de incidentele cu drone în spațiul aerian românesc, oficialii ruși „încearcă fals să propage în spațiul public că vina ar aparține Ucrainei."
„Este cât se poate de clar că ei sunt cei care atacă infrastructură civilă și au generat pierderi de vieți românești ale civililor, copii, au atacat spitale, maternități, ambulanțe. Din perspectiva României sau din perspectiva NATO sau Uniunii Europene, nu este nicio dilemă că acest război este un război de agresiune pornit ilegal de Rusia", a menționat ministra.
Reuniune NATO
Țoiu a anunțat că România a cerut organizarea unei reuniuni NATO în câteva săptămâni, în cadrul căreia se va discuta punctual despre incidentele repetate cu drone rusești în spațiul aerian al țării.