O angajată a companiei de transport public din Veneția a câștigat, după doi ani de procese, dreptul de a primi 7.000 de dolari găsiți abandonați într-un vaporaș, bani pe care Primăria refuzase inițial să îi acorde.
Femeia, membră a personalului de la bordul unui vaporetto, a găsit o geantă de damă rămasă fără proprietar, care conținea produse de machiaj, câteva bomboane și un teanc de 70 de bancnote de 100 de dolari. Geanta nu avea niciun act de identitate care să permită găsirea proprietarei.
A predat banii, deși îi putea păstra
Deși ar fi putut păstra banii fără ca nimeni să afle, angajata a respectat procedura și a predat geanta Biroului de Obiecte Pierdute al Primăriei Veneția, conform Il Messaggero.
După un an în care nimeni nu a revendicat geanta, femeia a cerut restituirea banilor, invocând articolul 929 din Codul Civil italian. Legea prevede că, dacă proprietarul unui bun găsit nu îl revendică în termen de un an de la publicarea anunțului de găsire, bunul devine proprietatea celui care l-a găsit.
Primăria a refuzat, invocând statutul de angajată
Primăria Veneția a respins inițial cererea, argumentând că femeia, fiind angajată a serviciului public de transport, nu putea beneficia de această prevedere legală, întrucât descoperirea geantei a avut loc în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu.
Femeia nu a renunțat și, prin avocatul său, a dat în judecată municipalitatea. În 2024, Judecătoria de Pace din Veneția a decis că Primăria trebuie să îi plătească echivalentul celor 7.000 de dolari, respectiv 6.452,95 euro, plus dobânzile acumulate.
Decizie definitivă în favoarea femeii
Autoritățile locale au contestat hotărârea, însă instanța i-a dat în final dreptate angajatei. În urma deciziei definitive, Primăria Veneția a aprobat plata sumei totale de 6.716,59 euro, din care 6.452,95 euro reprezintă contravaloarea banilor găsiți, iar 263,64 euro sunt dobânzile acumulate în cei doi ani de litigiu.
Dacă femeia nu ar fi câștigat procesul, suma ar fi rămas în bugetul municipalității.