Sebastian Oancea: În 30 de ani, făceam tuneluri cu lingurița pentru autostrăzi, domnule Cîțu! E timpul să livrați!

Așezată strategic, la granița Uniunii Europene cu amenințătoarea Rusie, dar și la granița imaginară dintre SUA și Turcia, despărțită doar de mare, România a reprezentat mereu o tentație pentru marile imperii și națiuni.

Încă din cele mai vechi timpuri, ne-am lăudat că am ținut piept cotropitorilor, că nu ne-am vândut țara, că i-am păstrat granițele relativ intacte însă, în interior, am dovedit că suntem una dintre cele mai abile nații în a-și fura singură căciula.

Târâtă de o clasă politică parcă făcută de aceeași mamă, România a suferit cel mai mult la capitolul “fă ceva și pentru tine”. Dar parcă, mai abitir în ultimii 30 de ani, țara nu a avut parte de un mai mare dezinteres față de dezvoltarea proprie, și asta tot din cauză că nu a știut (sau a ales răul cel mai mic) a-și vota politicieni care să nu se pună pe ei și sinecurile lor pe primul loc, ci poporul, în slujba căruia se responsabilizează după vot. Sunt 30 de ani de când așteptăm  ca celebra sintagmă inventată de jurnalistul Tatulici – Stradă, Școală și Spital să devină realitate.

După Revoluția din 1989, parcă toate ne-au fost potrivnice deși, cu o clasă politică responsabilă, am fi putut profita din plin să dezvoltăm infrastructura, să investim în Educație și în Sănătate – cele trei vertebre esențiale pentru ca o națiune să fie prosperă.

În 30 de ani, dacă am fi produs, lunar, măcar câte un kilometru de autostradă, România ar fi arătat ca pânza de păianjen din punct de vedere al infrastructurii, așa cum arată Ungaria, de exemplu, țară cu un teritoriu mult mai mic. Cu lingurița aș fi făcut tuneluri printre munți, ca să nu mai stăm ore-n șir la cozi kilometrice pentru o escapade la munte.

Citește continuarea pe realitateadevrancea.net.