”Contrar așteptărilor, președintele României, Nicușor Dan, nu numai că nu a susținut măsurile de austeritate, dar s-a și disociat de ele, în unele momente chiar categoric.
Conferința de presă a fost, de la un capăt la altul, o denunțare a caracterului improvizat, „pe picior”, năuc, al acestor măsuri.
Sigur că Nicușor Dan, fiind de acord că sunt idioate, le-a justificat și a zis că trebuia neapărat să le facem.
Păi ce vrei mai mare denunțare a aberației întruchipate de aceste măsuri? A spus, de exemplu, că și în cazul TVA, ca și în alte cazuri, ca și în alte măsuri, nu a fost niciun calcul.
Că le-au luat, le-au luat ăsta, Bolojan, și PNL, și USR, că PSD-ul, mă rog, a fost mai prudent, le-au luat așa, în stilul userist, adică a zis „bă, hai să facem”, stilul românesc: „Hai să facem și noi niște măsuri repede ca să liniștim Uniunea Europeană și agențiile de rating”, a declarat Ion Cristoiu.