Doar că, ironic, pe listele Direcției Economice a Primăriei Oradea apar chiar numele fiicelor sale, Lucia și Anda, dar și al fostei soții, Florentina Bolojan. Toate aceste doamne au primit, în ultimii doi ani, somații oficiale de executare silită pentru restanțe fiscale. Statul, același stat pe care Ilie Bolojan vrea să-l doteze cu puteri de colectare mai aspre le cere bani înapoi.
Sigur, n-am spune că un politician e răspunzător personal pentru facturile familiei, dar parcă puțină decență ar fi cerut măcar „ordine în propria ogradă" înainte să ameninți milioane de români cu creșteri de taxe și cu pușcărie pentru datorii. Căci textul somațiilor e limpede: dacă nu prezinți documentele cerute de fisc, poți face și 6 ani de închisoare pentru obstrucționarea controlului. Așa prevede legea, lege pe care domnul Bolojan o citează, altminteri, cu încântare în conferințele sale de presă.
În timp ce premierul povestește poporului că nu există alternativă la măsuri dure, propria familie fosta soție, fiicele se luptă cu titluri executorii și notificări de la ANAF. E ca un mic paradox, el vrea disciplină fiscală pentru întreaga țară, dar nu pentru familia sa.
Lucia, fata cea mare, lucrează în arhitectură la Cluj, Anda, mezina, e în zona financiară a unei firme de software, iar Florentina Bolojan este psiholog la Maternitatea din Oradea. Nimeni nu pare în incapacitate de plată, dar totuși apar pe lista restanțierilor.
Când premierul anunță tăieri de pensii, înghețări de salarii, concedieri masive în administrație, ar fi bine să explice cum de nu se îngrijește de propria sa familie. Dacă Ilie Bolojan vorbește de austeritate, poate că nu strică să dea exemplu în familie și să plătească la timp dările.
La televizor povestea e alta. Totul e „pentru țară", totul e „spre binele bugetului", totul e „pentru stabilitate". Dar când în listele de executare silită figurează familia ta, și tu predici morală bugetară, povestea capătă un iz amar, aproape caraghios.
Poate ar fi cazul ca domnul Bolojan să aplice aceeași rigoare și acasă. La vila concubinei cum stă?
Executările silite se țin lanț, iar premierul va explica românilor că trebuie să fie solidari, să accepte impozite mai mari și să suporte sacrificii. Cetățeanul se întreabă dacă ordinea fiscală începe cu familiile politicienilor, unde este modelul?