Costi Rogozanu: De ce o fi luat Oscarul un film coreean?

Monday, 10 February 2020, 13:13 Sursă: Realitatea.NET

Filme politice au mai fost premiate la Oscar. O schimbare de paradigmă are totuși loc. Și nu doar cu  ”Parazit”, filmul care a ras premii extrem de importante la gala Oscar: cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu original. Și ”Joker” intră în această tematică mai largă a inegalităților sociale și a posibilelor reacții de jos în sus. Se vorbește din nou de clase, de bogăție și sărăcie, o tematică mult timp percepută drept simplistă și dogmatică, dar care explodează din nou pe ecrane pentru simplul fapt că e și realistă, și producătoare de box office glorios.

Până acum se vorbea despre inegalități în cărți de economie, analiză politică și... Davos, unde bogații lumii o fac periodic pe îngrijorații. ”Parazit” vine cu un scenariu amuzant și o interpretare a tensiunilor sociale schematică și eficientă. Bong Joon Ho a făcut și ”Snowpiercer”, o parabolă stăvezie a luptei de clasă. Da, e un film despre bogați și săraci, este o parabolă despre cum săracii se agață disperat după firimiturile căzute de la masa unei familii burgheze din Coreea contemporană. E despre cum poți fi sărac cu tot cu o slujbă full-time. E și comedie neagră, există și un final exploziv, pentru că regizorul coreean adoră slalomul printre clișeele industriei de film americane și coreene (totuși filmul coreean nu e mare de ieri de azi, zeci de capodopere au aprut  în ultimele decenii, geniale, întunecate, amuzante), avem și interpretare de zile mari a unor actori minunați. Ce rămâne dincolo de astea este tensiunea cristalină între atmosfera ”de societate” politicoasă, bogată, crudă și infantilizată și lumea familiei de la demisol care este din start suspectă, criminală.

Scena de apogeu a filmului, în care are loc una din crime, ni-l arată, în mijlocul unei situații extrem de tensionate, pe stăpânul casei gata că își duce mâna la nas, scârbit de mirosul sărăcanului. Clasele superioare au un miros fin sau clasele inferioare put?, cam acesta ar fi declanșatorul nebuniei din finalul filmului lui Bong Joon Ho. Răspunsul e că săracii au dintr-un motiv anume un miros neplăcut bogaților. Răspunsul deprimant al filmului e că singurul vis rămas e să faci bani la rândul tău ca să poți face un duș demn de înalta societate.

Într-o Americă în care Bernie Sanders e un candidat cu șanse la președinție, într-o lume în care tot felul de ficțiuni capitaliste se prăbușesc rămânând la vedere doar exploatare dură și pură, fără vrăjeală, premierea acestui film nu pare deloc întâmplătoare, pare a fi un tribut pentru o temă ajunsă ultracomercială, dacă vreți (de fapt, realistă, firească): avem închisă în buncărele unei lumi aparent sclipitoare o lume de servitori disperați. Era nevoie de regizori să o spună fără prea multe subtilități. ”Joker” n-a dat pe afară de subtilitate. ”Parazit” are un aer mai ”artistic”, dar prinde mult din subtilitățile luptei pentru supraviețuire în debutul mileniului 3.


Vezi mai multe


Alte articole din: Ultimele Stiri
Adaugă părerea ta
Alte articole din: Ultimele Stiri