Cultura· 3 min citire

A murit Catherine Ringer, vocea Les Rita Mitsouko. Artista, omagiată de președintele Macron

Formația Rita Mitsouko

Formația Rita Mitsouko

Publicat16 sept. 2026, 09:12
Actualizat16 sept. 2026, 22:48

Catherine Ringer, vocea inimitabilă a duo‑ului Les Rita Mitsouko, a murit la 68 de ani, răpusă de cancer. Artista, cunoscută pentru energia ei explozivă pe scenă și pentru activismul în apărarea drepturilor femeilor, dispare la 19 ani după partenerul ei artistic și de viață, Fred Chichin, răpus tot de cancer. Printre numeroasele personalități care au omagiat cariera lui Ringer și impactul uriaș al duo‑ului asupra culturii franceze s‑a numărat și președintele Emmanuel Macron.

Catherine Ringer, (născută pe 18 octombrie 1957), a murit la vârsta de 68 de ani răpusă de un cancer. Vestea a venit la 19 ani după dispariția, în noiembrie 2007, lui Fred Chichin, partenerul ei de scenă și de viață.

Macron: Catherine Ringer a fost profund franceză

Președintele Emmanuel Macron a transmis un mesaj emoționant pe X, în care a descris-o pe artista drept „inclasificabilă, ireverențioasă și profund franceză”. Macron a atașat și secvența video în care Ringer a reinterpretat La Marseillaise în 2024, la ceremonia dedicată înscrierii dreptului la avort în Constituție.

Publicațiile franceze Le Monde, Libération, Paris Match și Actuel au dedicat articole ample artistei, subliniind influența uriașă a duo‑ului Rita Mitsouko asupra muzicii pop și rock franceze din ultimele patru decenii.

„Catherine Ringer a făcut din vocea ei un teatru și fiecare cântec o expresie a libertății. Împreună cu Fred Chichin, a dat formației Rita Mitsouko un sunet și niște culori fără egal.”” - Le Monde.

„Ringer și Chichin au fost un cuplu artistic imposibil de clasificat, între punk, cabaret și poezie urbană” - Libération.

„Les Rita Mitsouko au fost simbolul unei Franțe care dansa fără complexe, între revoltă și eleganță” - Actuel.

Pe pagina sa oficială de Facebook, formație americană Sparks, care a colaborat cu Les Rita Mitsouko pentru piesa "Hip Kit", inclusă pe albumul "Marc et Robert", din 1988, i-a adus un omagiu emoționant lui Catherine Ringer,

Nu a existat nimeni ca ea (Catherine. Ringer). O adevărată forță a naturii. A fost un dar să lucrez cu ea (și cu Fred) și un dar și mai mare să o pot numi prietenă. Catherine a fost cu adevărat specială, iar Franța nu va mai fi la fel fără ea.

„Le Chic et le Choc” - revoluția subversivă care l-a aruncat în irelevanță pe Gainsbourg

Catherine Ringer a fondat Les Rita Mitsouko alături de Fred Chichin, în primăvara anului 1979. În următoarele două decenii, până la ultima lansare discografică din 2000, duo-ul a marcat profund scena muzicală franceză, prin piese greu clasificabile precum „Marcia Baïla”, „C’est comme ça”, „Andy”, „Les Histoires d’A” sau „Y'a d'la haine”.

Supranumiți „Le Chic et le Choc”, Catherine Ringer și Fred Chichin au impus propria formulă muzicală în care au combinat eleganță teatrală, costume extravagante și influențe punk, cabaret și pop experimental — un amestec care i‑a transformat, cum nota RFI, într‑un „OZN pe cerul muzicii franceze a anilor ’80”, capabili să livreze hituri fără să‑și domolească radicalitatea artistică.

Spiritul artistic aventuros a ajutat formația să se reinventeze constant, iar până la mijlocul anilor ’90, activitatea lor diversă includea coloane sonore și colaborări cu cineaști precum Jean-Luc Goddard, designeri de modă ca Jean-Paul Gaultier și artiști precum Sparks și Iggy Pop, scrie portalul muzical AllMusic. Au rămas activi și în anii 2000, lansând ultimul album, Variety, în aprilie 2007, înainte ca moartea lui Chichin, survenită în același an din cauza cancerului, să pună capăt carierei lor.

Un episod emblematic este schimbul dur de replici dintre Serge Gainsbourg și Catherine Ringer, din 1986. Incidentul s-a petrecut în direct, pe platoul emisiunii „Mon Zénith à moi” de pe Canal+: cunoscutul compozitor, renumit pentru stilul provocator, a insultat‑o pe Ringer, numind‑o „prostituată” din cauza trecutului ei în filme erotice. Ringer i‑a răspuns ferm, punându‑l la punct și afirmând că nu acceptă nicio formă de umilire.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Justitie

Mai multe știri din Cultura