Ministerul Dezvoltării a pus în dezbatere un proiect de lege ce prevede ca autoritățile fiscale centrale și locale să aibă dreptul să publice pe site-urile proprii liste cu debitorii persoane juridice și fizice, însoțite de sumele restante datorate.
Autorii proiectului justifică această măsură prin dorința de „creștere a transparenței fiscale și încurajarea comportamentului responsabil”.
În expunerea de motive se detaliază faptul că „Se modifică prevederile privind publicarea listelor debitorilor care înregistrează obligații fiscale restante – se extinde obligația organelor fiscale de a publica pe site-ul propriu atât listele debitorilor persoane juridice, cât și pe cele ale persoanelor fizice, care au obligații fiscale restante și cuantumul acestora, promovând transparența fiscală”.
Publicarea acestor liste se va realiza, în cazul organelor fiscale centrale, prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), iar pentru organele fiscale locale, prin hotărâre a consiliului local, aceasta fiind ulterior publicată în Monitorul Oficial Local.
ANAF a declanșat Operațiunea "Cuibul cu Fantome": peste 1.500 de firme, descoperite la o singură adresă
Documentul propus prevede că pe liste vor figura inclusiv persoanele fizice, alături de date precum numele, domiciliul fiscal și numărul rolului fiscal, pentru a spori gradul de transparență. Modificările vizează creșterea vizibilității contribuabililor care respectă termenele de plată și încurajarea conformității fiscale.
Un aspect deosebit de important al proiectului de lege este redefinirea secretului fiscal. Sunt excluse de la această protecție informațiile referitoare la datele de identificare, natura și cuantumul obligațiilor fiscale, precum și alte detalii despre venituri, bunuri, plăți, conturi, transferuri de numerar și altele.
În expunerea de motive se menționează: „Lista de elemente considerate secret fiscal devine mai restrictivă, concentrându-se doar pe plăți, conturi, rulaje, transferuri de numerar, solduri, încasări, deduceri, credite, datorii, valoarea patrimoniului net și orice informații din declarații sau documente. Scopul acestei modificări este să restrângă categoria informațiilor protejate ca secret fiscal, pentru a permite o mai mare transparență sau acces la anumite date pentru scopuri de control, verificare sau alte intervenții ale autorităților fiscale. Prin eliminarea anumitor categorii de informații, legea devine mai explicită în ceea ce privește datele ce pot fi divulgate sau utilizate în scopuri fiscale”.
ANAF schimbă tacit regulile pentru Declarația Unică. Modificările afectează zeci de mii de români