Actual· 3 min citire

Tumoră gigant, dezvoltată pe 20 vertebre, operată cu succes la Spitalul de Neurochirurgie din Iași

Foto/Arhivă

Foto/Arhivă

Publicat20 nov. 2023, 14:25
SursăRealitatea

Medicii de la Spitalul Nicolae Oblu din Iași au operat cu succes o femeie din Tulcea, care avea o tumoră gigant de 20 de centimetri dezvoltată pe vertebre.

Femeia, în vârstă de 54 de ani, a venit la Spitalul Clinic de Urgență "Prof. dr. Nicolae Oblu", din cauza unor dureri insuportabile de spate și a unor dificultăți de mișcare.

În timpul investigațiilor medicale s-a constatat că femeia avea o tumoră de proporții impresionante, de 20 de centimetri, care îi punea în pericol atât mobilitatea cât și viața.

Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie, și coordonatorul echipei de medici care a efectuat intervenția, a declarat că tumora s-a dezvoltat pe 10 vertebre și amenința viața femeii, o făcea să sufere de dureri insuportabile, afectându-i capacitatea de a merge.

"Am fost uimiți de dimensiunea impresionantă a tumorii, dar am acceptat provocarea. Este o pacientă care, în urma investigațiilor efectuate, i s-a pus diagnostic de tumoră medulară care s-a dezvoltat la nivelul coloanei cervicale, extinsă pe aproximativ 10 corpi vertebrali și care ne-a pus în față dificultăți reale în ceea ce privește modul în care să gestionăm acest caz. Pentru că, pe lângă dificultățile și provocările pe care le implică un astfel de tip de tumoră, având în vedere lungimea ei, din punct de vedere chirurgical, se punea și problema stabilității coloanei cervicale. Coloana cervicală fiind o regiune vertebrală extrem de mobilă, la nivelul căreia orice intervenție chirurgicală trebuie urmată de o stabilizare a vertebrelor respective", a explicat dr Lucian Eva.

Operația a durat cinci ore, iar echipa medicală a reușit să elimine cu succes tumora, dar și să restaureze funcțiile motorii ale pacientei.

"Am fost nevoiți să facem o rezecție a ceea ce se numește arc posterior pe șapte nivele, adică șapte vertebre cervicale, ceea ce făcea ca pacienta să fie predispusă, postoperator, la apariția unor deformații. Atunci decizia a fost să facem în același timp rezecția tumorii, dar și fixarea coloanei. Echipa a fost una multidisciplinară, pentru că avem o echipă specializată în chirurgie spinală care a realizat fixarea, după ce o altă echipă a rezecat tumora respectivă în totalitate. Surpriza a fost că tumora era benignă, ceea ce se numește un neurinom, dezvoltat dintr-o rădăcină nervoasă. S-a făcut o rezecție totală a acestei tumori, astfel încât chirurgia în aceste situații este considerată curabilă, adică pacienta este vindecată", a explicat dr. Lucian Eva.

Pacienta se află acum în procesul de recuperare și primește îngrijiri atente pentru a se vindeca complet după intervenția chirurgicală. Ea va fi urmărită periodic la diferite intervale de timp, pentru a evalua o posibilă recidivă tumorală, dar și pentru evaluarea stabilității coloanei cervicale.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News