Planul președintelui Donald Trump de a invada Groenlanda este susținut de aripa radicală a administrației sale, condusă de Stephen Miller, care vede în succesul capturării lui Nicolas Maduro un precedent pentru o acțiune rapidă. Miza strategică ar fi blocarea influenței Rusiei și Chinei în regiunea arctică, însă diplomații britanici suspectează că în spatele inițiativei se află și calcule politice interne: distragerea atenției electoratului de la problemele economice înaintea alegerilor parlamentare de la sfârșitul anului, unde republicanii riscă să piardă controlul Congresului.
Un astfel de demers ar declanșa o criză transatlantică fără precedent, punându-l pe Trump în conflict direct cu premierul britanic Keir Starmer și amenințând însăși existența NATO. Deși președintele a cerut deja Comandamentului Comun al Operațiunilor Speciale (JSOC) elaborarea unui plan de intervenție, liderii militari se opun ferm, catalogând ideea drept ilegală și imposibil de aprobat de către Congres. În acest context tensionat, generalii încearcă să îi deturneze atenția spre obiective mai puțin riscante, cum ar fi interceptarea navelor rusești care evită sancțiunile sau chiar o lovitură împotriva Iranului, tactică descrisă de surse diplomatice drept o încercare disperată de a negocia cu o abordare impulsivă a liderului de la Casa Albă.
Evaluările europene sunt sumbre, unii oficiali suspectând că facțiunea MAGA urmărește deliberat distrugerea NATO din interior prin forțarea unei rupturi între Groenlanda și Danemarca. Se speculează că, dacă nu poate retrage SUA din Alianță prin căi legale, Trump ar putea folosi ocuparea insulei pentru a determina Europa să părăsească parteneriatul. În timp ce diplomații caută soluții de compromis, precum un acces militar american extins și formalizat în Groenlanda, privirile rămân ațintite asupra summitului NATO din iulie, considerat momentul-cheie în care se va decide dacă Marea Britanie va rămâne aliniată poziției europene sau va sprijini ambițiile imprevizibile ale Washingtonului.
