Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar (FSSP-PUBLISIND) și Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare anunță blocarea activităților prin refuzul de a presta ore suplimentare, depășirea plafonului legal și organizarea de mitinguri la diverse sedii oficiale.
„FSSP-PUBLISIND blochează activităţile din Poliţia Penitenciară prin coordonarea de acţiuni sindicale unitare în cadrul cărora toţi poliţiştii de penitenciare vor refuza munca suplimentară, iar organizaţiile sindicale vor exprima în scris dezacordul pentru depăşirea plafonului maximal de 180 de ore suplimentare anual prevăzut de lege”, se precizează în comunicat.
Sindicatele critică inițiativele privind modificările pensiilor militare, reorganizările unilaterale ale unităților și insuficiența resurselor umane.
Refuzul de a face muncă suplimentară vine ca reacție la depășirea plafonului legal maxim de 180 de ore suplimentare anual, depășire care s-a înregistrat încă din luna iunie în majoritatea penitenciarelor. Exercițiul dreptului de a refuza această muncă suplimentară generează însă blocaje considerabile în funcționarea sistemului penitenciar.
Principalele cereri ale sindicatului
- stoparea oricăror demersuri de reorganizare fără dialog social și încălcarea cadrului legal;
- asigurarea bugetului pentru plata integrală a drepturilor salariale în 2026, fără tăieri salariale;
- oprirea inițiativelor legislative privind modificarea pensiilor militare de stat;
- creșterea posturilor în Poliția Penitenciară conform standardelor și necesităților de personal;
- deblocarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante pentru reducerea lipsei acute de personal și a orelor suplimentare.
Calendarul acțiunilor de protest
- refuzul scris al depășirii plafonului maxim de ore suplimentare (începând de luni);
- refuzul expres de a mai presta orice muncă suplimentară și desfășurarea sarcinilor doar conform fișei postului (începând de luni);
- organizarea de mitinguri la sediile penitenciarelor, Agenției Naționale a Penitenciarelor și Ministerului Justiției.