Simptome precum deconectarea, oboseala, lipsa de concentrare sunt semne clare care indică existența unei probleme. Dacă simți o deconectare între tine și prezent, nu mai amâna și cere ajutorul unui terapeut. Cu o pregătire temeinică, acesta te poate ajuta să descoperi adevăratele cauze ale efectelor pe care le resimți și să faci pașii necesari pentru vindecarea lor.
Fie că este depresie, anxietate sau burnout, orice problemă care îți afectează sănătatea mintală necesită un tratament specific personalizat.
Primele semne ale depresiei
Depresia își poate face simțită prezența prin intermediul unor simptome pe care în primă fază poți să ai tendința să le neglijezi. Ce recomandă specialiștii Hope pentru această condiție este să mergi la o consultație și să verifici dacă semnele cu care te confrunți țin sau nu de această afecțiune. Depresia se poate manifesta prin diferite simptome, cum ar fi tristețe, insomnie, lipsă de energie, dificultăți în concentrare, dar și altele. Specialiștii avertizează că dacă acestea durează mai mult de două săptămâni este necesară căutarea unui tratament pentru depresie. Primul pas pe care îl poți face este să ceri ajutorul terapeutului, care poate veni cu un plan de tratament în acord cu nevoile tale.
Ce tratamente sunt recomandate
Din fericire, depresia se vindecă. Chiar dacă aceasta se poate manifesta prin stări și trăiri copleșitoare, cu ajutorul specialistului poți găsi soluțiile potrivite pentru tine. Ședințele periodice la psihoterapeut sau psiholog au un aport important în procesul de vindecare. Important este să găsești un specialist cu care poți lucra confortabil, care să creeze un cadru în care să te simți în siguranță, ascultat și înțeles. În general, se folosește terapia cognitiv-comportamentală în astfel de situații. Simultan, dacă este cazul, se poate merge și la o consultație la psihiatru, iar acest specialist poate oferi un tratament medicamentos. În terapie se pot depista sursele care au dus la această afecțiune, iar prin adoptarea unor tehnici specifice, în funcție de cazul fiecăruia, se lucrează în vederea rezolvării acestei probleme.
Resurse care pot fi de ajutor
În cadrul acestui proces de vindecare, mulți specialiști propun identificarea unor resurse ce pot fi de ajutor pentru pacient. Acestea pot fi pasiuni, plimbări în aer liber, întâlniri cu prietenii sau găsirea unor comunități cu hobbyuri comune. De asemenea, exercițiile de mindfulness pot fi de ajutor, notează cei de la nhs.uk. Prin intermediul acestora are loc acordarea unei atenții mai mari momentului prezent.
Se urmărește concentrarea asupra gândurilor, sentimentelor, senzațiilor corporale și lumii din jurul tău cu scopul îmbunătățirii stării mintale. Rolul acestor tehnici și exerciții este să te ajute să dobândești o mai bună înțelegere a minții și corpului tău și de a învăța cum să trăiești cu mai multă apreciere și mai puțină anxietate. Așadar, dacă simți o deconectare dintre tine și prezent, ia primele măsuri și mergi la o consultație cu un terapeut, care poate să te ajute să identifici și să vindeci problema cu care te confrunți.