În acea perioadă, Fericitul Galaction a reușit să-l convertească la credința creștină pe unul dintre robii socrului său, pe nume Eutolmie, pe care l-a botezat, alături de logodnica acestuia. Eutolmie avea să devină ulterior monah și să scrie viața Sfinților.
După primirea Botezului, Epistimia a început o viață dedicată rugăciunii ascunse în casa ei, tăinuindu-și credința față de tatăl său. La opt zile de la botez, i-a relatat soțului său o viziune: "Văd în vis niște palate foarte frumoase, unde cântau trei cete: una de monahi, alta de fecioare frumoase și o a treia de oameni cu bună-cuviință, având aripi de foc."
Galaction i-a explicat semnificația viziunii: monahii reprezintă pe cei care au urmat pe Hristos în sărăcie și curăție, lăsând bogățiile lumii. Fecioarele sunt cele care și-au abandonat plăcerile și dulceața lumii. Iar bărbații cu aripi sunt îngerii lui Dumnezeu, care dănțuiesc și slăvesc pe Domnul în ceruri.
Viziunea monahală și martiriul
Sub impactul acestei viziuni și hotărâți să-și păzească fecioria, cei doi soți și-au împărțit averea săracilor și s-au dedicat vieții monahale. Galaction s-a retras într-o mănăstire de călugări, iar Epistimia într-o mănăstire de fecioare, dedicându-se rugăciunii și ascultării smerite.
Persecuțiile i-au ajuns însă din urmă. Fiind prinși de stăpânitorul Ursus și mărturisind deschis credința creștină, au fost supuși unor torturi cumplite. Dregătorul a poruncit ca niște trestii ascuțite să le fie înfipte sub unghiile mâinilor și picioarelor.
În fața chinului, Sfinții au rămas neclintiți, strigând: „Noi slujim lui Hristos, Dumnezeul Cel adevărat, iar de zeii cei deșerți ne lepădăm.”
Tortura s-a încheiat cu decapitarea celor doi. Sfântul Galaction avea 30 de ani, iar Sfânta Epistimia doar 16 ani în momentul martiriului.
