Scriitorul australian Richard Flanagan, câştigătorul Man Booker Prize 2014

Scriitorul australian Richard Flanagan, câştigătorul Man Booker Prize 2014
Scriitorul australian Richard Flanagan a câştigat Man Booker Prize, una dintre cele mai prestigioase distincţii literare din Marea Britanie, pentru romanul său "The Narrow Road to the Deep North" (editura Chatto & Windus), potrivit site-ului oficial al evenimentului.
Volumul "The Narrow Road to the Deep North", de Richard Flanagan, spune povestea militarilor australieni care, prizonieri de război ai trupelor japoneze, au fost obligaţi să construiască o renumită cale ferată, cunoscută sub denumirea "Burma railway". Scriitorul, originar din Tasmania, a scris această carte pentru a-i aduce un omagiu tatălui său, care a supravieţuit acelei tragedii. Mii de alţi oameni au murit însă în timpul acelui proiect, potrivit mediafax.ro.
Cartea a fost premiată pentru "frumuseţea scrisului, umanitatea profund inteligentă, pasajele dureroase de o mare intensitate şi marele adevăr al celor care continuă să trăiască după un astfel de eveniment - când cei pe care îi iubesc şi camarazii au murit, când eşti tratat ca un erou, dar nu te simţi ca atare", a spus filosoful A.C. Grayling, preşedintele juriului, la gala care a avut loc marţi, la Londra.
Născut în 1961, Richard Miller Flanagan este considerat unul dintre cei mai buni scriitori australieni ai generaţiei sale, potrivit publicaţiei The Economist, fiind laureat al numeroase premii. Printre romanele pe care le-a scris se numără "Cartea cu peşti a lui Gould" şi "Teroristul necunoscut".
Citește și:
- 19:51 - STB prelungește programul tramvaielor 1 și 10 până la miezul nopții pentru concertul lui Max Korzh
- 19:39 - Telefoanele mobile, interzise elevilor inclusiv în pauze. Proiect depus la Camera Deputaților
- 19:17 - Iranul avertizează SUA cu un răspuns „zdrobitor” dacă războiul va fi reluat: „Forţele noastre armate s-au reconstruit”
- 18:51 - Șoc la Casa Albă. Fiica lui Trump, ținta unui plan de asasinat
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














