În Sectorul 6, investițiile din ultimii ani au fost vizibile: școli și grădinițe renovate integral, clădiri noi ridicate de la zero, dotări moderne și o strategie coerentă de tranziție spre clădiri verzi, eficiente energetic. Cu un buget de peste 500 de milioane de lei, dintre care o mare parte fonduri europene, administrația locală a accelerat ritmul lucrărilor. Pe teren, asta înseamnă unități de învățământ în care elevii învață în săli luminoase, bine ventilate, cu laboratoare dotate și curți refăcute.
Și în celelalte sectoare s-au făcut pași. În Sectorul 1, de pildă, accentul a fost pus în ultimii ani pe siguranța seismică, dar proiectele s-au lovit adesea de birocrație și termene depășite. Sectorul 2 a avut intervenții punctuale, dar fără o viziune unitară, în timp ce Sectorul 4 a reușit, în ciuda ritmului neregulat, să modernizeze mai multe grădinițe și să construiască clădiri noi pentru școli primare. Sectorul 5, aflat adesea la coada clasamentelor, a recuperat încet, mizând mai degrabă pe reabilitări decât pe extinderi.
O atidudine consecventă
Pe acest fundal fragmentat, Sectorul 3 spune o poveste aparte. Din 2012 încoace, rețeaua școlară a fost supusă unui proces amplu de modernizare, desfășurat în etape distincte. În primul rând, clădirile existente au fost reabilitate si modernizate. Ulterior, ștacheta a fost ridicată, panouri fotovoltaice, ventilație inteligentă, iluminat LED, săli spațiose și prietenoase cu toate dotările. În paralel, s-a vizat și creșterea capacității în unități.
Cu peste 10 creșe și grădinițe nou construite, doar în ultimii ani, deficitul de locuri pentru categoriile de antepreșcolari și preșcolari a fost eliminat. Iar ultimul an a mai adus o premieră, 13 săli de sport construite de la zero la școlile din Sectorul 3. Și proiectele nu s-au oprit aici.
Din toamna, va fi deschisă prima școală construită în oraș după Revoluție, în zona Victor Brauner tot din Sectorul 3, iar în locul clădirii de la Școala Neagoe Basarab care fusese evacuată din cauza că era cu risc seismic, se lucrează la un corp nou cu o capacitate extinsă. Și tot din această vară, s-au semnat mai multe contracte de finanțare europeană pentru extinderea a 7 unități de învățământ, grădinițe, școli și licee. Un obiectiv este eliminarea învățării pe schimburi, o problemă acută a sistemului de învățământ din capitală.