O amenințare ”fără precedent” la adresa sănătății, încălzirea globală și combustia energiilor fosile nu dăunează doar mediului, ci sunt tot mai periculoase și mortale, potrivit unui raport anual de referință, publicat, miercuri, de revista Lancet.
Autorii estimează - pentru prima dată - numărul morților provocate în mod direct de căldură în ultimii ani.
În medie, 546.000 de decese pe an au fost cauzate de căldură în perioada 2012-2021 - în principal în Africa, Orientul Mijlociu și Asia de Sud - în contextul în care episoadele de caniculă se accentuează din cauza încălzirii globale.
Acest număr depășește cu peste jumătate - 63% - nivelul înregistrat în anii '90.
Această creștere este legată puternic de creșterea populației mondiale.
Însă, dacă nu ținem cont de ea, mortalitatea legată de căldură crește cu aproape un sfert (23%).
”Bebelușii în vârstă de mai puțin de un an și persoanele în vârstă de peste 65 de ani - grupurile de vârstă cele mai vulnerabile - au suferit în 2024 un număr nemaivăzut de zile de caniculă”, subliniază cercetărorii citați de news.ro.
O căldură excesivă poate antrena tulburări renale, boli cardiovasculare și respiratorii, insuficiențe ale unor organe, iar uneori moartea.
Consecințele căldurii pot fi și mai insidioase, se arată în raport.
Ea descurajează activitatea fizică și dăunează somnului - două componente esențiale ale sănătății fizice și mentale.
Altă concluzie mare a raportului este că povara tot mai considerabilă a poluării aerului asupra sănătății este accentuată și ea de încălzirea globală și este cauzată, la fel ca aceasta, de energii fosile - cărbune, gaze naturale, ș.a.m.d. -, și a depășit un nou record în 2024.
Autorii estimează că poluarea atmosferică legată de energiile fosile a cauzat peste 2,5 milioane de morți în 2022.
Tendința este însă în scădere, mulțumită declinului folosirii cărbunelui în țările dezvoltate.
Noutatea acestei ediții este că autorii au estimat numărul de morți cauzate în mod specific de poluarea legată de incendiile de pădure, un fenomen tot mai frecvent, din cauza episoadelor de caniculă și secetă.
Încălzirea globală accentuează fenomenele meteorologice ”extreme” - secetă, furtuni, inundații -, care s-au soldat cu cel puțin 16.000 de morți în 2024, potrivit acestui raport.
Acest număr reflectă foarte puțin efectele profunde ale acestor fenomene asupra sănătății omului.
Ele pot fi dezastruoase pentru producția agricolă, punând în pericol alimentația multor oameni.
Accelerarea episoadelor de secetă și caniculă a amenințat securitatea alimentară a 123,4 milioane de persoane în 2023, potrivit raportului.