Actual· 1 min citire

Protest al polițiștilor de penitenciare la Ministerul Justiției

Aproximativ 2.000 de poliţişti de penitenciare vor protesta miercuri, 23 octombrie, în faţa Ministerului Justiţiei

Aproximativ 2.000 de poliţişti de penitenciare vor protesta miercuri, 23 octombrie, în faţa Ministerului Justiţiei

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 22 oct. 2025, 10:09

Aproximativ 2.000 de polițiști de penitenciare vor protesta miercuri, 23 octombrie, în fața Ministerului Justiției, acuzând „haosul instituțional”, lipsa dialogului social și planurile de reorganizare a sistemului fără consultare, potrivit unui comunicat transmis de Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare (SNPP) și Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar (FSSP).

Cele două organizații, care reprezintă circa 70% dintre angajații din sistem, au anunțat o serie de acțiuni de protest ce se vor desfășura până la sfârșitul lunii octombrie, inclusiv pichetarea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) și refuzul muncii suplimentare, în cazul în care cererile lor nu vor fi soluționate.

Sindicaliștii critică „desființarea fără dialog real” a unor unități ale Poliției Penitenciare și acuză lipsa unui buget adecvat pentru gestionarea noilor spații de detenție. „Poliția Penitenciară are nevoie de un buget corespunzător, nu de tăieri care să afecteze funcționarea sistemului”, au transmis reprezentanții SNPP și FSSP.

În replică, Administrația Națională a Penitenciarelor a precizat că drepturile salariale ale polițiștilor nu sunt în pericol și că fondurile necesare pentru plata integrală a cheltuielilor de personal până la 31 decembrie 2025 au fost deja alocate prin rectificarea bugetară. ANP a respins totodată acuzațiile privind presiunile pentru neplata orelor suplimentare și lipsa investițiilor, susținând că proiectele majore continuă, în ciuda restricțiilor bugetare generale.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual