Un fost dealer auto, martor în procesul în care Victor Ponta este judecat pentru fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, a declarat vineri în faţa ICCJ că deputatul PSD a ales culoarea maşinii pe care a plătit-o firma lui Dan Şova şi că a cerut ca automobilul să fie dotat cu senzori de parcare şi covoraşe.
Marius Constantinescu (în prezent pilot la Blue Air) a relatat că în 2009 – când lucra la Mistubishi Motors – a intermediat livrarea unui autoturism către Victor Ponta.
„În acea perioadă eram director de vânzări şi am fost contactat de o doamnă de la SCA Şova care mi-a cerut o ofertă pentru Mitsubishi Lancer şi ulterior am aflat că era pentru Victor Ponta. I-am transmis oferta telefonic şi pe e-mail. Este o maşină mai rară pe piaţă. Doamna mi-a spus că va veni Victor Ponta. Acesta a venit şi am vorbit despre detalii tehnice. Era pasionat de curse automobilistice. Maşina urma să fie achiziţionată pe firma Romstal Leasing. Cei de la Romstal mi-au trimis factura şi s-a făcut plata. Am făcut comandă la Mitsubishi, a durat o lună-două până la livrare. Cred că (Ponta, n.r.) m-a vizitat de două ori. La a doua vizită cred că am făcut un test-drive. La livrare a venit Victor Ponta şi i-am explicat ce trebuie şi ce nu trebuie să facă cu maşină", a detaliat Marius Constantinescu.
Martorul a explicat că maşina venea cu multe dotări din fabrică, astfel încât Victor Ponta nu a avut cereri deosebite, informează News.ro.
„A cerut doar senzori de parcare şi nişte covoraşe. Am discutat cu el şi despre preţul maşinii. Victor Ponta mi-a spus că el va folosi autoturismul. Acesta şi-a ales şi culoarea din cele două disponibile, respectiv negru", a mai zis Constantinescu, menţionând că era vorba despre „o maşină mai specială, exotică – nu aveam un exemplar acolo", informează News.ro.