Gabriel Petrescu este producător de roșii și susținte că originea fructului nu are legătură directă cu gustul acestuia. Potrivit lui, sunt foarte mulți producători locali care au produse fără gust, chiar dacă sunt românești.
Legumicultorul a adus în discuție comparațiile pe care multe persoane le fac între roșiile din perioada comunismului și cele comercializate în prezent, spunând că cele dintâi erau mai bune.
Mai mult, el este de părere că gustul roșiei nu are legătură cu o anumită epocă, ci cu modul de culivare. În comunism, tehnica de cultivare, dar și soiurile de roșii contau foarte mult.
“Discuțiile despre gustul roșiilor s-au transformat în România într-un fel de meci ideologic. De-o parte, nostalgici care deplâng dispariția savorii ‘ca pe vremuri’, de cealaltă, voci sceptice care spun că în comunism toate culturile de tomate erau chimizate apocaliptic și incontrolabil, deci de unde gust?
Ambele părți greșesc și ratează esențialul: nu epoca face gustul roșiei, ci modul în care o cultivi. Mă contrazic cu oricine. Roșiile de altădată aveau gust. De fapt, nu comunismul ne dădea roșiile cu gust, ci tehnica și soiurile aduse și păstrate de frații, strămoșii sau vecinii noștri bulgari”, a explicat producătorul pe Facebook.
Legumicultorul a mai precizat că agricultura comunistă de la noi din țară nu a fost “integral mecanizată, chimizată sau planificată”, contrar clișeelor.
În anumite comune, în special în cele unde era tradiție legumicolă, dar și populație de origine bulgară, precum Chiajna natală, tehnicile de cultivare, semințele și soiurile erau provenite din experiența cultivatorilor mici. Aceștia “și-au extins ‘expertiza’ inclusiv în culturile mare, de C.A.P. sau I.L.F”.
Din acest motiv, roșiile cultivate în acea perioadă aveau gust. Indiferent dacă se foloseau sau nu substanțe chimice, tehnologia era extensivă și se baza pe sol viu și pe rotația culturilor, precum și pe cicluri sezoniere.
Lucrurile s-au schimbat, însă, odată cu trecerea timpului. În comunism, direcția tehnologică era dată de micul cultivator. În prezent, acesta a preluat metodele utilizate de marile lanțuri agroalimentare. Aceste metode includ “stimulare chimică a polenizării și fructificării, coacere forțată stimulată tot chimic și uneori culturi hidroponice fără pământ (rădăcinile se hrănesc în apă cu nutrienți dozați din computer sau haotic)”, a mai spus Gabriel Petrescu.
De asemenea, legumicultorul a spus că acum sunt semințe de soiuri hibride, care au fost ameliorate pentru rezistența la boli, dar și stocarea pe raft. Având în vedere aceste aspecte, în prezent se găsesc roșii fără gust, cu consistență “de cauciuc”, inclusiv în grădinile micilor gospodari.
Legumicultorul a oferit ca exemplu roșiile comercializate la un cunoscut lanț de supermarketuri. Aici se comercializează un brand numit “Gusturi românești”, unde se găsesc produse ale fermierilor locali, cu aspectul soiului Buzău 1600, însă gustul este precum al roșiilor turcești.
Acest lucru se întâmplă deoarece nu mai este vorba despre un soi vechi. În plus, tehnologia este aceeași ca în cazul legumelor de export din Turcia. Același brand vindea, cu câțiva ani în urmă, roșii cu un gust mult mai bun.
“Probabil că în timp, lanțul de desfacere a pus presiune din ce în ce mai mare pe micul producător, pentru a preda în graficul din contract exact și la timp cantitatea negociată, încât producătorul a renunțat să-și asume riscul inerent unei culturi naturale și a început să adopte tehnologii de cultură safe. Rezultatul? Gustul de coajă de pepene”, a mai explicat producătorul.
Gabriel Petrescu a spus și de ce roșiile din perioada comunismului erau mai bune. În acele vremuri, roșiile erau disponibile doar în sezon, adică între iunie și septembrie.
“Culturi de solar, timpurii, și culturi în câmp, târzii. Pentru că erau coapte natural și neforțate, iar tehnologiile erau primitive (deci naturale) și semințele provenite din soiuri nehibride, preponderent bulgărești, gustul bun era generalizat. Cu sau fără chimizare, care influențează sau nu (cred că mai mult nu) gustul”, a mai precizat legumicultorul.
În prezent, roșiile se găsesc pe tot parcursul anului. Cele produse de legumicultori au gust doar în perioada mai – iunie, atunci când se găsesc roșiile “cu țugui”, asemănătoare cu soiurile hibride bulgărești “Prekos” și “Balkan”. Gabriel Petrescu a menționat că acestea sunt exclusiv culturi de seră încălzită sau solar.
În iulie, atunci când aceste culturi sunt epuizate biologic, roșiile aduse la piață de producătorii români nu mai au gust.
“Acestea ar fi presupus culturi în aer liber, care sunt pretențioase și predispuse la îmbolnăviri, necesită rotația culturilor (deci agricultură extensivă) iar legumicultorii români nu le mai practică”, a mai spus producătorul, potrivit sursei.
Cu toate acestea, anumite, în august și septembrie, anumite roșii românești cu gust bun revin la piețe ca soiuri cultivate în aer liber, destinate conservelor. Este vorba despre roșii prunișoare, pulpoase și care nu sunt prea zemoase, însă gustul lor este bun.
În restul anului, în comerț se găsesc tomate de import. Acestea sunt turcești, spaniole, olandeze și belgiene și chiar marocane sau tunisiene. Doar unele dintre ele au, într-adevăr, gust bun, precum cele spaniole sau olandeze, mai ales la soiurile cherry. Totodată, roșiile produse de către fermierii autohtoni în octombrie, iarna și primăvara seamănă mult cu cele turcești.
Legumicultorul se ocupă de cultura tomatelor de aproximativ patru decenii. Pentru ca roșiile sale să aibă gust, Gabriel Petrescu a spus că nu face nimic special.
“Nu stimulez polenizarea și fructificarea, nu forțez coacerea. Pur și simplu aștept după ele. Când se coc, se coc. Sigur, dacă apar semne de boli (și nu sunt puține) intervin cumva.
Desfrunzesc, stropesc cu ceva etc. Îngrășare fac? Da, fac cu găinaț de pasăre, provenit de la vecina dna Vali sau din saci de peleți de găinaț cumpărați, stropesc cu îngrășăminte foliare de tip bio (macerat de urzică, macerat de alge Crop Max). În rest, copilesc, leg și ud, prigonesc buruienile. Nu e mare lucru”, a explicat acesta.
Producătorul a mai spus, de asemenea, că roșiile 100% bio sunt aproape imposibil de obținut întrucât solul este infestat cu patogeni și viruși care iernează, iar aceștia se activează în fiecare an. Mai mult, nu se mai ține cont de rotația culturilor.
“În lipsa solurilor noi, culturile sunt inevitabil chimizate pentru a face față bolilor”, a mai precizat legumicultorul în postarea sa.
La final, Gabriel Petrescu i-a îndemnat pe consumatori să renunțe la obiceiul de a mânca roșii între octombrie și mai. Din cauza cererii crescute, industria roșiilor fără gust este alimentată.
