”La mai bine de două săptămâni după ce am venit cu un set de mai multe măsuri prin care să limităm pe cât mai mult posibil evoluția prețului la carburanții din România, au impliciți și la gaze naturale. Sunt măsuri pe care le-am propus în urma consultării și cu piața și cu specialiștii din domeniu, tocmai pentru a limita aceste creșteri. Este evident că ele nu sunt perfecte, este evident că aceste măsuri nu vor putea să absoarbă integral șocul perturbațiilor mondiale create de conflictul din Orientul Mijlociu, dar vor avea efecte care vor temporiza această creștere.
Principalele măsuri care vor viza o decizie a Guvernului României prin adoptarea unei ordonanțe de urgență în zilele următoare, privesc următorul lucru: declararea stării de criză în domeniul combustibililor, limitarea exporturilor de diesel din țara noastră, limitarea adaosului comercial al companiilor din industria petrolieră la 50% din media anului 2025, crearea unui mecanism prin care sunt zero șanse pentru orice companie de a specula o creștere artificială a combustibililor la pompă și eliminarea obligativității de minim 8% biocombustibili la benzină, lucru care de asemenea pune presiune asupra prețului”, a declarat Bogdan Ivan.
”Vom avea bonificații de 85 de bani/litru pentru transportatori”
Oficialul a subliniat că a fost propusă o schemă prin care transportatorii vor beneficia de o bonificație de 85 de ani/litru.
”Este evident că acest lucru vine după ce, tot împreună cu colegii mei social-democrați, ministrul Agriculturii și ministrul Transporturilor, am propus o schemă prin care să avem o bonificație de 85 de bani pe litru pentru transportatori, care li se întorc tuturor transportatorilor, și de 2,6 lei pe litru reducere din acciză pe fiecare litru de motorină consumată de către agricultorii din România.
De asemenea, tot la propunerea Ministerului Energiei, în urmă cu două săptămâni s-a luat decizia de limitare a prețului la gaze naturale, care, în ultimele trei săptămâni de la începutul acestei confruntații militare, au crescut cu 141%.
Adică protejăm 3,5 milioane de români pentru ca în următorul rând de zile, indiferent de modul în care avem o evoluție a pieței internaționale, să avem un preț stabilit la 0,31 lei pe kWh pentru consumatorii casnici de gaze naturale. Și un element extrem de important, care trebuie obligatoriu să facă parte din agenda discuțiilor și a deciziilor Guvernului în etapa următoare, îl reprezintă faptul că în această perioadă, odată cu creșterea veniturilor, creșterea prețurilor la combustibili, automat și bugetul de stat a avut o creștere a încasărilor.
Fiecare ban care ajunge suplimentar în bugetul de stat trebuie întors înapoi la firmele românești și la populație. Iar acest lucru este evident că poate să fie stabilit printr-o schemă adoptată ulterior, de reducere fie a anumitor taxe, fie a contribuției pe care o plătim fiecare la litru de carburant”, a mai spus șeful de la Energie.
MATERIAL PUBLICITAR POLITIC PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT (PSD). Notificare privind transparența la https://www.realitatea.net/notificare-transparenta-publicitate-politica-psd-2026