Ultramaratonistul Adrian Șovea a fost spulberat sâmbătă în timpul cursei caritabile „Drumul Speranței”, pe DN 56 B, în afara localității Ostrovu Corbului, din județul Mehedinți, de o mașină la volanul căreia se afla o femeie în vârstă de 22 de ani.
Din informațiile furnizate de oamenii legii, autoturismul ar fi pătruns pe contrasens și l-a acroșat pe ultramaratonistul Adrian Șovea, care alerga pentru strângerea a 100.000 de euro destinați psihoterapiei copiilor instituționalizați.
Potrivit lor, ”victima, un bărbat de 27 de ani, originar din județul Iași, a fost rănită în urma impactului și a necesitat transportul de urgență la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate”.
Șoferița vinovată a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând ca cercetările să stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Incidentul a cutremurat lumea sportului, iar în mediul online a apărut un val de mesaje de solidaritate prin care oamenii sunt îndemnați să se roage și să susțină în continuare cauza pentru care ultramaratonistul și-a pus viața în pericol.