Ministrul Agriculturii a lansat recent ideea de a confecţiona 12 milioane de plăpumi pentru ''săracii'' din România, dar acum are planuri mult mai serioase: vrea să refacă sistemul de irigații care, puse cap la cap, înseamnă drumul de aici până la Berlin și înapoi și spune că a primit cereri de irigații pe o suprafață cât Israelul.
"Programul de refacere a sistemului de irigații este unul complex. Este foarte greu să reconstruiești sistemul de irigații în România. Numai canalele de irigații care trebuie refăcute, recalibrate și racordate la sistem, puse cap la cap, înseamnă drumul de aici până la Berlin și înapoi. Noi le atacăm în etape, începem prima etapă anul acesta, a doua în 2018, iar a treia în 2019 și le vom termina în 2020. Este vorba de un total de 1,9 milioane de hectare", a precizat ministrul Agriculturii.
Acesta a subliniat că, în bugetul Ministerului Agriculturii din 2017, există o sumă alocată numai pentru refacerea sistemului de irigații, însă mai sunt prevăzute și sume pentru a putea oferi fermierilor apa gratuită până la stația de punere sub presiune.
"Avem actul normativ pus în mișcare pentru a oferi apă gratuită fermierilor la stațiile de punere sub presiune, dar îi condiționăm să irige pe cei care au posibilități. Acum, până în prezent, avem cereri pentru irigații pe 400.000 de hectare, o suprafață semnificativă, aproape cât Israelul. În a doua parte anului o să începem lucrul efectiv la stațiile de pompare, care înseamnă agregate de pompare, înlocuirea aparaturii, a motoarelor, o muncă tehnică extrem de complexă realizată de oameni care știu domeniul, consacrați în această activitate. Nu oricine se leagă de o stație de pompare. O stație de pompare, sigur la o dimensiune mai mică, înseamnă o jumătate de hidrocentrală de la Porțile de Fier", a explicat șeful MADR.
Șeful MADR a menționat că s-a început și dezvoltarea sistemului antigrindină, iar până la sfârșitul anului vor exista 60 de puncte de lansare din trei puncte de comandă operaționale.
"Am început și programul antigrindină. Este în derulare, iar la 15 aprilie vor fi 34 de puncte de lansare operaționale. Acum avem 23 și vom mai termina 11, iar până la sfârșitului anului încă 26. În total, vom avea 60 de puncte de lansare cu trei centre de comandă operaționale și vom crește suprafața protejată de la 280.000 de hectare la 500.000 de hectare. La anul vrem să ajungem cu 835.000 de hectare protejate. Vom începe și cu stimularea precipitațiilor, dar aceasta este o etapă mai dificilă și încă nu avem conturate soluțiile din punct de vedere științific", a adăugat ministrul Agriculturii.
Recent, Petre Daea a vorbit despre posibilitatea de a confecţiona 12 milioane de plăpumi pentru ''săracii'' din România.
''Sunt 12 milioane de oi. Au 3 kilograme oaia? Da! O plapumă cât ar fi? 3 kilograme! Ar fi 12 milioane de plapume în România pentru săracii ăştia care sunt'', a spus el, în contextul în care a fost întrebat despre faptul că în programul de guvernare al PSD există menţionate înfiinţarea de centre de colectare a lânii.
Petre Daea, ministrul Agriculturii, a mai condus acelaşi minister în Cabinetul Năstase, iar cariera şi-a început-o în 1973 ca şef al unei Cooperative Agricole de Producţie (CAP) din judeţul Mehedinţi.
El s-a mai remarcat prin iniţiativa de introducere a pensiilor speciale pentru parlamentari, dar şi prin faptul că a solicitat asigurarea cazării de către Camera Deputaţilor chiar dacă a menţionat apartamente în Bucureşti în declaraţia de avere.