Premierul Marcel Ciolacu a afirmat marți că, în continuare, Guvernul va lua măsuri în vederea scăderii inflației, astfel încât aceasta să ajungă la sub 5% până la finalul anului, subliniind că la nivelul lunii aprilie rata inflației a coborât la 5,9%.
"Am reușit să scădem inflația la 5,9% în aprilie, aproape la jumătate față de nivelul înregistrat la preluarea guvernării. Este una dintre promisiunile cele mai importante făcute românilor pe care o îndeplinim! Datele oficiale arată clar că acolo unde am intervenit prin plafonare, adică la alimentele de bază, energie și gaze, se înregistrează cele mai mari scăderi. Asta demonstrează că am acționat corect și vom continua pe această direcție ca să ducem inflația sub 5% până la finalul anului, așa cum ne-am propus. Pentru că scăderea inflației înseamnă protejarea puterii de cumpărare a românilor, unul dintre principalele obiective ale acestei guvernări", a scris Marcel Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.
Rata anuală a inflației a coborât în luna aprilie la 5,9%, de la 6,61% în martie, în condițiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 2,07%, cele nealimentare cu 7,17%, iar serviciile cu 10,05%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică.