Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat, sâmbătă, la Câmpulung, în judetul Argeș, că actuala coaliție de guvernare nu a fost formată pe simpatii politice sau prietenii, ci este una pur pragmatică ce asigură stabilitatea României. Bode a adăugat că, în anul 2024, PNL trebuie să se organizeze astfel încât să câștige toate rândurile de alegeri.
„La nivel național suntem parte a unei coaliții care a ținut România pe linia de plutire în toți acești ani extrem de grei. Am reușit să ținem țara stabilă și deși am fost sub presiunea vremurilor și a contextelor regionale complicate, am reușit să construim, să facem investiții și să dezvoltăm România în ciuda tuturor crizelor suprapise, în cei trei ani și jumătate liberală, cu prim-ministru liberal, având parte de o criză sanitară, pandemică, de o criză energetică, de o criză economică și acum de o criză de securitate la frontierele României”, a declarat Lucian Bode.„Dar aș reveni la ceea ce cred eu că am reușit în acești trei ani și jumătate, să modernizăm România și să construim. Venim de la o vizită la un pod la Dâmbovicioara, peste râul Dâmbovița, unic în România, așadar faceți istorie pentru că acest obiectiv odată dat în folosintă va fi cel mai lung pod, în arc, din România, cu o lungime de 173 de metri. Dar nu caracteristicile tehnice sunt importante. Când supun că reconstrum România, spun că în 2020 dumneavoastră ați fost cei care ați solicitat acest obiectiv, ținând cont de faptul că podul monument istoric are limite de tonaj și era nevoie de această investiție, iar în 2020 liberalii au aprobat indicatorii tehnico economici, au găsit finanțare, aproape 10 milioane de euro, din fonduri europene, iar la începutul anului, în februarie 2021, acest contract de execuție a fost semnat. Așadar să nu vă fie rușine să spuneți tuturor că dacă acest obiectiv se dă în folosință la sfârșitul lunii, este meritul politicilor liberale de la nivel de județ și de la nivel național”, a declarat Lucian Bode.„Revenind la coaliția de guvernare, ea asigură stabilitatea de care avem nevoie în România și acest lucru nu cred că îl poate nega nimeni. Nu este o coaliție bazată pe simpatii politice sau pe prietenii, este una pur pragmatică. Asta nu ne împiedică să ne manifestăm ca liberali și să ne apărăm principiile și valorile, să corectăm ce avem de corectat în actul de guvernare și să susținem măsuri liberale cu argumente”, a spus Lucian Bode.