O statuie vivantă îmbrăcată în haine aurii și reprezentându-l pe prim-ministrul Florin Cîțu a fost dezvelită miercuri, în Piața Victoriei, în cadrul unei acțiuni organizate de către Greenpeace România.
Acțiunea vine în contextul în care coaliția guvernamentală discută despre modul în care va fi gestionat dosarul de înscriere a sitului Roșia Montană în Patrimoniul Mondial UNESCO.
După dezvelirea statuii, cei prezenți au fost îndemnați să lipească bilețele pe ea, pentru a transmite în acest fel mesaje referitoare la Roșia Montană. De asemenea, participanții la acțiune au fost îndemnați să ofere statuii monede de ciocolată, sub pretextul că aceasta reacționează dacă primește suficienți bănuți de aur.
„Este prima oară când se dezvelește o statuie în Piața Victoriei, după 1948. Aici, sub picioarele noastre a fost statuia Regelui Ferdinand, înconjurat de patru victorii. Noi, din păcate, la Greenpeace, nu am avut bani de cinci statui, așa că avem una singură. Întâmplarea face că tot astăzi, se discută în coaliția de guvernare dosarul Roșia Montană la UNESCO. (...) Cum știm că politicienilor le plac foarte mult omagiile, am venit să ne aducem prinosul acestei guvernări și, cine știe, poate să influențăm măcar într-o mică măsură felul în care se desfășoară discuțiile în acest moment super-important pentru lupta care s-a dat de-a lungul timpului, în așa fel încât situl Roșia Montana, de valoare universală, să fie recunoscut în patrimoniul mondial”, a precizat Cristian Neagoe, activist Greenpeace România.