Așteptăm, așadar, ca președintele să se pronunțe. Nu pe probleme de administrație, nu despre serviciile plătite ilegal, nu despre asfaltările atribuite prietenilor, ci… pe o speță juridico-politică. Pe care, dacă o înțelege, e deja o premieră.
Intervenția lui Tudor Chirilă vine ca un moment de luciditate în peisajul civic, dar și ca un gest aproape comic: artistul cere reacție din partea unui om care nu a reacționat la nimic în ultimii 10 ani decât atunci când i s-a cerut să-și declare concubina. Și nici atunci convingător.
Dar mai e ceva: dacă tot cerem opinii, poate ne spune Chirilă și ce părere are despre alianțele neoficiale din spatele cortinei? Despre Matei Păun, promotorul dubios al candidaturii lui Dan? Sau despre oamenii care au investit în imaginea unui „tehnocrat pur sânge”, devenit între timp președinte pe tăcere?
De fapt, Nicușor Dan nu va vorbi. Pentru că nu știe, pentru că nu poate, sau pentru că nu-l lasă nimeni. Și Tudor Chirilă știe asta. Dar gestul de a cere reacție publică are rolul de a simula democrația: facem apeluri, emitem opinii, bifăm civismul.
Doar că România nu mai are nevoie de poezie de Facebook. Are nevoie de lideri care știu ce e o decizie a CCR și ce presupune statul de drept. Nu doar de oameni care știu ce să cânte când se stinge lumina.
