Actual· 3 min citire

CULISELE STATULUI PARALEL / Măsuri noi pentru creșterea gradului de testare. Rafila: Suntem țara cu cele mai puține teste COVID

CULISELE STATULUI PARALEL / Măsuri noi pentru creșterea gradului de testare. Rafila: Suntem țara cu cele mai puține teste COVID

CULISELE STATULUI PARALEL / Măsuri noi pentru creșterea gradului de testare. Rafila: Suntem țara cu cele mai puține teste COVID

Publicat12 dec. 2021, 22:55
SursăRealitatea PLUS

România este ultima țară din Uniunea Europeană la numărul de teste efectuate pentru depistarea COVID-19, spune Alexandru Rafila. Prin noile măsuri adoptate, însă, gradul de testare va crește considerabil în România, promite ministrul Sănătății.

"A apărut o Hotărâre de Guvern de curând care spune foarte clar: accesul, de exemplu, la mall-uri, la cinematografe, este posibil și pe bază de test. Deci, dintr-o dată o să avem o adresabilitate mai mare la testare, care, să știți, că e foarte, foarte importantă, pentru că îți oferă șansa să descoperi mai multe cazuri. Cu cât testezi mai mult, cu atât ai o șansă mai mare. Ori, România, trebuie să recunoaștem, a fost campioană din punctul ăsta de vedere, a testat cel mai puțin din Uniunea Europeană", afirma Rafila.

Ministrul Sănătății spune că statul ar putea asigura pentru o perioadă de circa 45 de zile testarea persoanelor nevaccinate în vederea obținerii certificatului verde și l-a contrazis pe fostul premier, Florin Cîțu care critică draftul legii privind documentul.

"Eu am explicat și mecanismul care poate fi pus în aplicare, a existat o înțelegere la nivelul coaliției. TAIEEE 41.12 - 41. 27 Nu vreau să mai comentez absolut în niciun fel spusele fostului premier al României, chiar nu are niciun fel de rost să polemizăm. Dânsul are o opinie bazată pe cunoștințele lui economice, eu le mai utilizez și pe cele medicale TAIEEE 38.03 - 38.17 Ați auzit propuneri de îmbunătățire? Eu nu am auzit. Am auzit critici. Trebuie să învățăm să și construim, nu numai să distrugem, ar trebui să fie o filosofie generală în societatea românească", a mai spus ministrul.

Între timp, Europa se apropie cu pași repezi de vaccinarea obligatorie. Mai multe țări au introdus deja în legislație obligativitatea imunizării, cel puțin pentru anumite categorii de angajați.

Germania, Franța, Italia, Grecia, Cehia și Marea Britanie au decis deja ca vaccinarea anti-Covid să fie obligatorie pentru salariați. Iar probabilitatea ca această măsură să fie extinsă la nivelul întregii populații este foarte mare. Angajații din sistemul medical care refuză vaccinarea vor rămâne, indiscutabil, fără loc de muncă.

Germania, care se confruntă acum cu un nou val de infectare, și-a exprimat intenția clară de a merge mai departe în această direcție. Noul cancelar, social-democratul Olaf Scholz, spune că va cere Parlamentului să se pronunțe până la sfârșitul anului asupra obligativității vaccinării, care, dacă va fi adoptată, va intra în vigoare în februarie sau martie 2022. 68% dintre germani sunt de acord cu acesată măsură, potrivit unui sondaj.

În Cehia, acolo unde rata de infectare este la acest moment una dintre cele mai mari din lume, vaccinarea este obligatorie pentru persoanele de peste 60 de ani, dar și pentru angajații din sănătate, pentru polițiști, pompieri și militari.

Impunerea vaccinării nu este singura temă extrem de discutată zilele acestea în Parlamentul European. Țările Uniunii Europene se consultă și asupra termenului de valabilitate a certificatului COVID. Comisia a propus ca documentul să fie valabil nouă luni, însă nu toate statele și-au dat acordul. Unii parlamentari sunt îngrijorați că o astfel de limitare ar afecta drastic turismul.

Franța, însă, a stabilit deja o limită de șapte luni care se va aplica începând cu data de 15 ianuarie 2022. În Cipru, certificatul ar urma să fie valabil tot timp de șapte luni, în timp ce în Grecia ar urma să expire după jumătate de an, momentan doar în cazul vârstnicilor.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual