Cristian Diaconescu: „Este o criză de securitate. Orice se întâmplă cu Ucraina are consecințe pentru România, care se află în ochiul vulcanului”

Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe
Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe

Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu apreciază că în actuala criză provocată de o posibilă mutare a Rusiei în Ucraina, România se află chiar „în ochiul vulcanului”. Acesta a avertizat și de „zona de compromis” pe care o reprezintă România pentru Rusia în discuțiile cu americanii. Cristian Diaconescu a explicat că nu este vorba de un pericol militar pentru România, însă este un „pericol foarte mare, fiind într-o criză de securitate”, în emisiunea Controversat de vineri seară, la Realitatea PLUS.