CE SALARII au angajaţii de la Carrefour, Kaufland, Cora şi Auchan

Tuesday, 12 August 2014, 09:38 Sursă: REALITATEA.NET

Angajaţii reţelelor de hipermar­ke­turi au salarii medii brute cuprinse între 1.900 şi 2.250 de lei, cei mai bine plătiţi fiind salariaţii Carrefour şi Cora.

Adaugă părerea ta

La polul opus, Auchan şi Kaufland plătesc salarii medii brute de sub 2.000 de lei, însă în perioada 2008-2013 cele două reţele au aplicat majorări de 45-60% care au ridicat nivelul salarial aproape de cel plătit de concurenţă, potrivit zf.ro.

Salariul mediu brut la nivel naţional este de 2.334 de lei, peste salariul mediu plătit de ori­care dintre cele patru reţele de magazine, care are fiecare câteva mii de salariaţi şi se nu­mă­ră printre cei mai mari angajatori din ţară. În total, Kaufland, Cora, Carrefour şi Auchan aveau la finalul anului trecut circa 29.000 de sa­lariaţi.

ZF a calculat salariul mediu brut în fiecare reţea de comerţ pornind de la bugetul total de salarii şi indemnizaţii al companiilor pe anul trecut, fără a ţine cont de poziţiile deţinute de fiecare dintre salariaţi.