Oua Paște. Tradiția spune că Joia Mare, numită și Joia Patimilor, este ziua în care gospodinele vopsesc ouăle în roșu sau în alte culori, după preferință. Culoarea roșie este însă cea mai folosită deoarece reprezintă sângele lui Iisus Hristos, răstignit pe cruce, pentru mântuirea omenirii. Se spune că dacă ouăle sunt înroșite în Joia Mare, nu se strică tot anul.
Oua Paște. Folclorul conservă mai multe legende creștine care explică de ce se înroșesc ouăle de Paști și de ce ele au devenit simbolul sărbătorii Învierii Domnului. Una dintre ele relatează că Maica Domnului, care venise să-și plângă fiul răstignit, a așezat coșul cu ouă lângă cruce și acestea s-au înroșit de la sângele care picura din rănile lui Iisus. Domnul, văzând că ouăle s-au înroșit, a spus celor de față: „De acum înainte să faceți și voi ouă roșii și împestrițate întru aducere aminte de răstignirea mea, după cum am făcut și eu astăzi”.
În tradiția populară de la noi, oul roșu de Paști simbolizează sângele Domnului și ar avea puteri miraculoase, de vindecare, de îndepărtare a răului, fiind purtător de sănătate, frumusețe, vigoare și spor. Ouăle colorate în alte culori (galben, verde, albastru) vestesc bucuria primăverii. Cele colorate în negru se fac în amintirea celor care au murit. Ouăle închistrite sunt simbolul Mântuitorului, care a ieșit din mormânt și a înviat, precum puiul din găoace.
Oua Paște. În cultura populară, ziua în care se înroșesc ouăle este joia din săptămâna patimilor, cunoscută și sub denumirea de Joia Mare. Se spune că ouăle înroșite în această zi, nu se strică tot timpul anului. De asemenea, oamenii cred că ouăle roșii duse la biserică și sfințite, dacă sunt îngropate într-o gospodărie, aceasta este ferită de grindină și piatră.
La țărani mai există tradiția ca, în dimineața din duminica Paștelui, să-și spele fața cu apă nouă sau apă neîncepută în care pun un ou roșu, având credința că astfel vor fi tot anul frumoși și sănătoși ca un ou roșu. După consumarea ouălelor, cojile roșii sunt păstrate pentru a fi puse în brazde, la arat, crezându-se astfel ca pământul va da rod bun.
Oua Paște. Ouăle de Paște, potrivit tradiției, erau adunate din cuibar în miercurea din a patra săptămână a Postului Mare, numită și „miercurea Păresimilor”. Exista obiceiul ca de la lăsatul secului și până în această zi, gospodinele să nu strângă ouăle. Era credința că ouăle alese în această zi nu se stricau până la Paște. Acum se alegeau ouăle pentru mâncarea de Paști și ouăle ce urmau să fie înroșite.
Chiar dacă ele erau strânse în această zi, vopsitul lor avea loc în joia din săptămâna de dinaintea Paștelui, însă, niciodată în Vinerea Mare.
Oua Paște. Tradiția populară mai spune că ouăle roșii sunt considerate păzitorii casei și tocmai de aceea nu trebuie să lipsească. În același timp, oul simbolizează viața eternă, fertilitatea, renașterea și norocul. În Antichitate, ouăle erau vopsite în diferite culori și oferite cu ocazia venirii primăverii, simbolizând astfel revenirea naturii la viață, urmată de explozia cromatică specifică.