Azilul groazei din Mureș, controlat de trei ori în două săptămâni - Explicațiile ministrului Muncii

Azilul groazei din Mureș fusese controlat de trei ori în două săptămâni
Inspectorii statului au controlat de trei ori în ultimele două săptămâni azilul din Mureș, Căsuța Lu’ Min, acolo unde mai mulți oameni cu dizabilități erau ținuți la subsol în condiții inumane, însă nu au constatat nimic în neregulă.
Azilul groazei din Mureș fusese controlat de trei ori în două săptămâni. Controalele statului au avut loc pe 14, 20 și 26 iulie.
Întrebată de ce nu au văzut inspectorii statului abuzurile, ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, spune că aceasta a fost prima întrebare care le-a pus-o funcționarilor statului responsabili de control, iar răspunsul este incredibil.
„Au spus că au inspectat doar partea supraterană, deci partea de clădire la suprafață, clădirea centrului și nu și subsolul și dependințele acestei clădiri”, a declarat ministrul Muncii.
Simona Bucura-Oprescu a precizat că a transmis o circulară „tuturor agențiilor de prestație și asistență socială, tuturor inspectorilor sociali, prin care le solicităm în mod ferm să fie verificate toate dependințele, subsolurile, podurile, absolut tot ce ține de un centru rezidențial”.
CRJ a mers în vizită inopinată pe 27 iulie
Centrul de Resurse Juridice a anunțat că a efectuat o vizită de monitorizare neanunțată la Centrul de îngrijire și asistență Căsuța Lu’ Min din localitatea Bărdești, județul Mureș.
Echipa a constatat că, pe lângă cei 23 de beneficiari ai centrului cazați în camere, în subsolul clădirii erau ascunse în spatele unei perdele de plastic, printre grămezi de moloz, materiale de construcție, saci de haine, echipamente medicale vechi, 4 persoane cu dizabilități grave care zăceau culcați pe saltele murdare de fecale, urină și sânge, cu muște pe ele, care nu se puteau apăra și nu puteau cere ajutor (nonverbale și incapabile a se deplasa).
Una dintre persoane era în stare avansată de malnutriție (piele și os), cu leziuni la nivelul șoldului, acoperită de muște, mirosind puternic a fecale.
O altă persoană din subsol era acoperită de fecale și sânge la nivelul feței și a mâinilor.
Celelalte 2 persoane nu se puteau mișca și nu puteau să comunice, fiind deosebit de speriate când am încercat să ne apropiem de ele.
La orele 13:30, imediat după ce am văzut persoanele din subsol, am cerut de urgență ajutor la 112.
Până la sosirea echipajelor de poliție și salvare, am mai identificat o persoană care locuia în subsol, dar care se putea deplasa și ieșise din acel spațiu, la parterul imobilului.
Am colaborat cu autoritățile pe parcursul a câtorva ore.
După aproximativ 4 ore, la sugestia unui rezident și pentru că nu puteau fi identificate fizic toate persoanele, am mai identificat o cameră în spatele bucătăriei, fără clanță, pe care era un afiș pe care scria Materiale de construcții. Am solicitat deschiderea ușii și am constatat că dincolo de aceasta mai erau câteva încăperi în care am găsit alte 2 persoane aflate în stare gravă, blocate într-o cameră de aproximativ 3 m2, fără aerisire, fără iluminat, într-un pat. Accesul către acest spațiu era blocat printr-o masă de metal pe care erau așezate cărămizi.
Azilele groazei - Pedepse mai mari pentru rele tratamente în cămine!
Azilele groazei - Marcel Ciolacu vrea pedepse mai mari pentru rele tratamente în cămine! Premierul a declarat, vineri, că se face o analiză asupra nivelului pedepselor pentru cazuri precum cele comise în azilele din Voluntari, județul Ilfov, și Bărdești, județul Mureș, pentru o posibilă modificare a Codului Penal.
„Am dat spre analiză pedepsele pentru astfel de lucruri. Trebuie să facem o analiză foarte clară unde ne încadrăm cu nivelul pedepselor și dacă va trebui să modificăm Codul Penal în vreun sens să venim cu o modificare”, a spus Marcel Ciolacu.
Conducerea Prefecturii Mureș a fost DEMISĂ!
Marcel Ciolacu a anunțat, vineri, că prefectul și subprefectul județului Mureș au fost demiși după ororile descoperite la un azil de bătrâni.
„S-au făcut controlale timp de o lună de zile. Am avut o discuție cu ministrul Cătălin Predoiu și am decis eliberarea din funcție a prefectului și subprefectului. S-a dispus un control, unul totuși anunțat. Trebuie să înțelgem că trebuie să le urmărim. Voi avea o întâlnire la guvern, cu toți reprezentanții ONG-urilor pentru a găsi modificări legislative pe care să facem până pe 31 august. Trebuie să privim lucrurile ca reacție a guvernului.
Am dat spre analiză pedepsele pentru astfel de fapte. Trebuie să facem o analiză să vedem dacă trebuie să modificăm codul penal, să venim cu această modificare. Am convenit decizia de demitere a prefectului și subprefectului de Mureș. Prefecții trebuie să se asigure în continuare că aceste lucruri nu mai există. Anumite instituții care nu funcționează trebuie desființate, cred asta în continuare”, a spus Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu: „Toți trebuie să plătească”
„La Mureș, ieri, au fost și procurorii. Facem o analiză clară și în privința sancțiunilor penale. Toți vor plăti, atât penal, cât și administrativ sau politic, dacă sunt implicați în ce înseamnă aceste centre”, a spus Marcel Ciolacu.
11 dintre cei 13 adulți care au fost aduși la spital de la azilul groazei din Mureș au fost transferați, ulterior, la Secția de Psihiatrie a Spitalului Clinic Județean Mureș, având afecțiuni neuropsihiatrice, dar nu și probleme medicale care să necesite intervenție de urgență, au anunțat, vineri, reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Târgu Mureș. Potrivit sursei citate, celelalte două persoane au rămas la UPU SMURD, întrucât se impunea internarea lor. Dosarul legat de acest caz a fost preluat de DIICOT.
Potrivit reprezentanților unității medicale mureșene, la Serviciul UPU SMURD din cadrul spitalului au ajuns, joi seara, 13 persoane majore provenind din Centrul de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități din localitatea Bărdești, județul Mureș.
„Toate persoanele au beneficiat de evaluare medicală, majoritatea prezentând afecțiuni neuropsihiatrice. În urma evaluării, la 11 persoane nu s-au constatat probleme de natură medicală care să necesite intervenție de urgență, acestea fiind transferate la Secția Clinică Psihiatrie a Spitalului Clinic Județean Mureș”, a arătat sursa citată.
DNA a deschis dosar penal in rem în cazul azilului groazei din Mureș
Val de măsuri după scandalul neregulilor descoperire joi în centrul pentru bătrâni din Mureș. Direcția Națională Anticorupție (DNA) a deschis o anchetă privind săvârșirea de către funcționari publici a unor presupuse infracțiuni de abuz în serviciu în legătură cu licențierea/supravegherea activității centrului de la Bărdești, județul Mureș. Dosarul este deschis in rem, respectiv cu privire la faptă și nu la persoane.
”Pe rolul DNA a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârșirea de către funcționari publici a unor presupuse infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în legătură cu licențierea/supravegherea activității unui centru de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități din județul Mureș. Urmărirea penală se desfășoară cu privire la faptă («in rem»), prin urmare, în acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat”, a transmis, vineri, DNA.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























