În săptămâna dinaintea sărbătorilor, volumul comenzilor a crescut considerabil față de o perioadă obișnuită, semn că obiceiurile de consum sunt în schimbare. Tot mai mulți utilizatori folosesc aplicațiile nu doar pentru livrarea de mâncare, ci și pentru cumpărăturile zilnice.
Potrivit reprezentanților platformei, această perioadă a demonstrat că românii îmbină tradițiile cu avantajele tehnologiei, comandând atât preparate festive, cât și ingrediente pentru mesele în familie, scrie Libertatea.
Cele mai active orașe au fost Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Brașov și Constanța, unde cererea a crescut vizibil în Săptămâna Mare și în zilele de 12–13 aprilie.
Produsele tradiționale, în topul preferințelor
Unul dintre cele mai spectaculoase salturi s-a înregistrat la cozonac, ale cărui comenzi au crescut de peste 26 de ori. Bucureștiul s-a aflat pe primul loc, urmat de Constanța și Brașov.
În același timp, interesul pentru gătitul acasă a rămas ridicat. Comenzile pentru carne de miel și produse similare au crescut puternic, la fel și cele pentru ingrediente esențiale precum miezul de nucă, maioneza, ouăle sau decorațiunile specifice sărbătorii. Creșteri importante s-au observat și la produse precum murături, smântână sau făină.
Cea mai aglomerată zi a fost Joia Mare, când platformele au înregistrat cel mai mare volum de comenzi, atât din partea restaurantelor, cât și a magazinelor.
Fast-food-ul, preferat în comenzile din oraș
În ceea ce privește comenzile de la restaurante, românii au ales mai degrabă preparate rapide decât mâncăruri tradiționale. Burgerii, cartofii prăjiți și sosurile, în special cele cu usturoi sau smântână, s-au numărat printre cele mai populare opțiuni.
Cum au ales românii să petreacă Paștele
Conform unui studiu realizat de INSCOP Research în perioada 1–7 aprilie, majoritatea românilor (73,4%) consideră Paștele o sărbătoare religioasă. Alții îl percep ca pe un moment dedicat familiei (12,1%), o tradiție culturală (6,9%) sau chiar o sărbătoare comercială (5,4%).