Actual· 1 min citire

Încep negocierile la Ministerul Muncii pe legea salarizării. Sindicatele amenință cu grevă generală

Ministerul Muncii

Ministerul Muncii

Publicat8 iun. 2026, 10:41
SursăRealitatea PLUS

Astăzi au început negocierile cu sindicatele pe legea salarizării. Între timp, sindicatele amenință cu proteste masive și grevă generală în domeniile cheie.

Tensiunile cresc în rândul bugetarilor afectați de prevederile noii legi a salarizării, care introduce plafonări salariale pentru mai multe categorii profesionale. Printre acestea se numără medicii, personalul sanitar, judecătorii, procurorii, precum și numeroși angajați din administrația publică.

În acest context, la Ministerul Muncii sunt programate astăzi discuții și negocieri cu reprezentanții categoriilor profesionale nemulțumite. La întâlniri vor participa atât delegați ai salariaților din administrația publică, cât și reprezentanți ai sistemului judiciar.

Potrivit sindicatelor, dacă proiectul de lege nu va fi modificat prin amendamente, există riscul declanșării unei greve generale, care s-ar putea extinde la nivel național, inclusiv în sistemul sanitar.

Reprezentanții procurorilor și judecătorilor avertizează că, în lipsa unui acord, activitatea din instanțe și parchete ar putea fi oprită.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual