Un accident rutier grav a avut loc, în noaptea de joi spre vineri, pe centura de nord a Craiovei. Un bărbat a murit și alte trei persoane, printre care și doi copii, au fost rănite, după ce o mașină a intrat într-un autocamion care circula din sens opus.
”La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova care au stabilit faptul că un bărbat, de 40 de ani, din comuna Dăneasa, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe DN 65F, din direcția Filiași către Balș, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un autocamion ce circula din sens opus, condus de un bărbat, de 43 de ani, din Berteștii de Jos, județul Brăila”, a tranmsi IPJ Dolj.
Potrivit reprezentanților instituției, în urma impactului, bărbatul de 40 de ani a murit.
De asemenea, o femeie de 33 de ani și doi copii de 10 și 16 ani, pasageri în autoturism, au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportați la spital.
În acest caz, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.