Ce scrie presa internațională după dezastrul de la referendumul pentru familie

 

Referendumul pentru familie din România a fost dezbătut în edițiile online ale presei internaționale și pe agențiile de presă din străinătate.

Guvernul PSD de la București și-a supraestimat puterea și oficialii de Bruxelles răsuflă ușurați. Sunt principalele mesaje ale presei internaționale după eșecul referendumului pentru familie din România.

Cotidianul Financial Times scrie că rata scăzută de participare este o dovadă că alegătorii au văzut referendumul drept o tentativă de a distrage atenţia de la acuzaţiile de corupţie tot mai mari ce vizează PSD. Jurnaliştii amintesc că acest partid este condus de Liviu Dragnea, un politician care nu poate servi ca premier, din cauza condamnărilor pentru corupţie, dar care este considerat ca având cea mai mare putere în Guvern.

La rândul său, postul de televiziune Euronews a anunţat că referendumul a eşuat la numai câteva minute după anunţarea datelor oficiale. Euronews a descris votul drept controversat.

Associated Press, citată de marile publicaţii de peste Ocean, inclusiv de Washington Post, citează Coaliţia pentru Familie, care a iniţiat referendumul şi care a acuzat presa, politicienii şi administraţiile locale pentru rata scăzută de prezenţă la urne.

Cotidianul spaniol El Mundo comentează că rata mare de absenteism ar putea însemna o delegitimare a Guvernului şi că astfel de consultări publice duc doar la diviziuni.

El Pais, tot din Spania, notează că eşecul referendumului este o uşurare pentru Bruxelles, oricum îngrijorat de reformele din justiţie şi de corupţia din România.

“România întoarce spatele referendumului pentru interzicerea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex”, a notat El Pais.

“Abţinere masivă. Trebuie menţionat că în ultimele săptămâni a existat o campanie virulentă împotriva comunităţii gay”, a informat și rtbf.be.

“Referendumul românilor pentru interzicerea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex nu a întrunit prezenţa la vot necesară. Referendumul de două zile de modificare a constituţiei României nu a întrunit cota de 30 la sută de prezenţă la vot pentru a fi validat”, a scris și Reuters, potrivit news.ro.

Biroul Electoral Central a anunţat că numai 20,41 la sută dintre românii cu drept de vot s-au prezentat la urne, la referendumul pentru familie. Astfel, nu s-a atins pragul pentru validare, de 30%.

Conform datelor transmise de BEC, au votat 3.450.189 de persoane. Au fost 3.276.754 de votanţi pe listele permanente, 408.637 pe liste suplimentare şi 46.313 votanţi cu urna mobilă.

Cea mai mare prezenţă a fost în Suceava - 30,67 %,  Dâmboviţa - 28,98 %, Bihor  - 28,92 %, Botoşani - 26,82 %, Neamţ  - 26,63 %, Mehedinţi - 26,28 %.

Cea mai scăzută prezenţă s-a înregistrat în Covasna - 8,50 %,  Harghita - 11,12 %, Satu Mare - 14,89 %, Sibiu - 14,96 %.

În Bucureşti au votat 15,74 % % dintre cei 1.790.383 alegători înscrişi pe liste, respectiv 281.977. În plus, au votat 23.566 de persoane pe listele suplimentare şi 2.460 de persoane prin intermediul urnei mobile.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?