Horoscop 25 septembrie 2019. Un final de drum nu e un capăt de ţară

 
Horoscop 25 septembrie 2019
Horoscop 25 septembrie 2019

Horoscop 25 septembrie 2019. Află ce ți-au rezervat astrele pentru ziua de miercuri, 25 septembrie 2019!

Horoscop 25 septembrie 2019. Berbec

Fă un efort să duci azi la îndeplinire un proiect ce se apropie de sfârşit. Oricum nici putere nu mai ai, deci ar fi bine să te eliberezi odată de sarcină! Eşti înaintea unei decizii finale, dar e cel mai complicat moment, pentru că te tot întrebi dacă ai făcut tot ce se putea face şi dacă ai ajuns la nivelul cel mai bun. Ai mereu senzaţia că se putea şi altfel, că se mai poate schimba ceva chiar în ultimul moment, dar nu insista să duci mai departe acest plan, de vreme ce eşti pe ultima sută de metri.

Horoscop 25 septembrie 2019. Taur

Ceva îţi spune să stai pe loc momentan, să nu dai frâu liber energiei tale debordante înaintea unui drum care nu duce chiar acolo unde sperai. Intuiţia te trage de mânecă şi spune că pe undeva ar exista un pericol sau un punct slab care poate strica totul la un moment dat, iar prudenţa de acum te va ajuta să nu risipeşti energia fără rost într-un sens riscant. Mai chibzuieşte, nu te grăbi la rezultate rapide şi facile, pentru că vei descoperi că nu acestea sunt cele mai bune.

Horoscop 25 septembrie 2019. Gemeni

Un final de drum nu e un capăt de ţară, ba dimpotrivă, s-ar putea să fie cel mai bun lucru care ţi se putea întâmpla în acest moment. Probabil nu aveai curajul să spui gata, până aici, dar azi ţi se oferă soluţia pe tavă, la ţanc pentru a încheia un capitol din care nu mai aveai nimic bun de câştigat. Îţi era teamă să renunţi, nu aveai forţa de a spune stop, dar acum, că se ivesc condiţiile optime pentru un final în beneficiul tău, profiţi de ocazie şi pui punct acelei situaţii care nu mai avea nimic de oferit.

Horoscop 25 septembrie 2019. Rac

Eşti un îndrăgostit fără margini şi, când iubeşti, e normal să vezi în jur doar lucruri frumoase, optimiste, vesele. Te joci de-a iubirea, te laşi copleşit de gesturi de afecţiune, te porţi ca un răsfăţat, pentru că ştii că cineva alături de tine are atâtea să-ţi ofere necondiţionat. Dedică această zi acelor lucruri care te fac fericit, care îţi încarcă inima de fericire deplină. Copiii sunt şi ei în centrul atenţiei şi te apleci asupra lor ca şi cum ai fi unul de-al lor.

Horoscop 25 septembrie 2019. Leu

Nu mai amâna decizia capitală în faţa căreia ai ajuns, pentru că nu ar fi decât o pierdere inutilă de timp. Trebuie să spui cât se poate de ferm ce ai ales, încotro vrei să mergi şi nu numai atât, ci să te şi ţii de cuvânt! Eşti persoana potrivită să trasezi azi o direcţie foarte clară spre un ţel la care poţi ajunge, doar că e nevoie de multă răbdare până la concretizarea acestui sens.

Horoscop 25 septembrie 2019. Fecioară

Te simţi ciudat în prezenţa unei persoane mature, care impune respect prin simpla sa prezenţă. Modestia e modul tău de a-i recunoaşte valoarea sau superioritatea, de parcă nu ai avea curajul nici să vorbeşti în faţa sa. Poate ai ceva de învăţat de la el, care devine astfel mentor sau profesor pentru tine într-un domeniu pe care tu abia acum îl descoperi, în timp ce el poate fi deja o somitate în materie.

Horoscop 25 septembrie 2019. Balanță

Te simţi ciudat în prezenţa unei persoane mature, care impune respect prin simpla sa prezenţă. Modestia e modul tău de a-i recunoaşte valoarea sau superioritatea, de parcă nu ai avea curajul nici să vorbeşti în faţa sa. Poate ai ceva de învăţat de la el, care devine astfel mentor sau profesor pentru tine într-un domeniu pe care tu abia acum îl descoperi, în timp ce el poate fi deja o somitate în materie.

Horoscop 25 septembrie 2019. Scorpion

Horoscop 25 septembrie 2019. Calculezi resursele financiare actuale şi rezultatul sună foarte promiţător, ba chiar îţi inspiră un plăcut sentiment de prosperitate. Asta îţi permite să te gândeşti şi la cumpărături noi, şi la investiţii mai masive, şi la împlinirea viselor mai costisitoare cu ajutorul banilor. În fond, acesta e rolul banilor, de a circula pentru a-ţi oferi ţie bucurie, deci nu-i mai ţine la saltea, decât dacă acumulezi sume mari pentru cine ştie ce mare ţel de perspectivă.

Horoscop 25 septembrie 2019. Săgetător

Nu te poţi baza pe prietenul de lângă tine, care acum spune una ca în clipa următoare deja să-şi fi schimbat atitudinea. Nu ştii dacă să ai încredere în modul său jucăuş şi superficial de a trata o situaţie care pe tine te afectează mult, dar el vrea de fapt să-ţi arate că nu merită să pui la suflet ceea ce se întâmplă în jur. Până se va clarifica situaţia, vor mai apărea încă multe aspecte, deci nu trata totul ca şi cum ar fi capătul căutărilor tale.

Horoscop 25 septembrie 2019. Capricorn

Ai mult de muncit până ajungi la nivelul la care speri, dar nu te temi de eforturi! Dimpotrivă, eşti conştient de puterile tale şi, la nevoie, ai şi de la cine să ceri ajutorul. Nu te sfii să baţi la uşa unor persoane care pot participa şi ele la ceea ce clădeşti tu prin forţele tale, pentru că ei pot fi sursa ta principală de energie. Te stimulează, inspiră, te susţin, şi acesta e modul cel mai eficient de a primi ajutor de la ceilalţi. Nu e o ruşine să ceri păreri sau sprijin, când te simţi împotmolit, pentru că ai de la cine le primi.

Horoscop 25 septembrie 2019. Vărsător

Ai nevoie de un ajutor pentru a putea trece la etapele următoare ale unui proiect în care eşti direct implicat. Sfatul pe care îl primeşti astăzi se va dovedi a fi extrem de util, salvator pentru tine, deoarece ai multe de învăţat de pe urma celor tocmai aflate. Cineva a trecut deja printr-o situaţie similară şi s-a lovit de probleme similare, ca atare ai numai de câştigat dacă asculţi ce-ţi împărtăşeşte din experienţele sale.

Horoscop 25 septembrie 2019. Pești

Contactul cu autorităţile are un efect stimulator asupra ta, de parcă ţi-ar mări voinţa de a demonstra că ai dreptate în ciuda criticilor care vin de la acestea. Conflictele la vârf pot fi aprinse, dar deţii toate resursele pentru a-ţi susţine punctul de vedere şi chiar a repurta o victorie de răsunet în faţa celor care, prin funcţie sau rang, cred că au dreptul să facă sau să spună orice. Nu e aşa şi le vei demonstra că, de pe poziţia ta, poţi avea ultimul cuvânt apelând la alte argumente decât forţă, aroganţă sau superioritate.

Citește horoscopul complet pe acvaria.com



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Allison Howarts
26 Sep 15:16
Buna ziua, eu sunt Allison Howarts Dupa ce am fost în rela?ie cu Anderson ani de zile, s-a despar?it de mine, am facut tot posibilul sa-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar, l-am dorit atât de mult din cauza iubirii pe care o am pentru el, L-am implorat cu tot, am facut promisiuni, dar el a refuzat. I-am explicat problema mea prietenului meu ?i ea mi-a sugerat ca ar trebui sa contactez mai degraba o caseta de vraja care m-ar putea ajuta sa arunc o vraja pentru a-l readuce, dar eu sunt tipul care nu a crezut niciodata în vraja, nu am avut de ales decât sa-l încerc, eu i-a trimis caseta vraja ?i mi-a spus ca nu este nicio problema ca totul va fi bine înainte de trei zile, ca fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a aruncat vraja ?i surprinzator în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Fostul meu m-a sunat, am fost atât de surprins, am raspuns la apel ?i tot ce a spus a fost ca îi pare atât de rau pentru tot ce s-a întâmplat, încât a vrut sa ma întorc la el, încât ma iube?te atât de mult. Eram atât de fericit ?i m-am dus la el încât a?a am început sa traim din nou ferici?i împreuna. De atunci, mi-am facut promisiune ca oricine ?tiu ca are o problema de rela?ie, a? fi de ajutor unei astfel de persoane, referindu-l la ea singura casa de vraji reala ?i puternica care m-a ajutat cu propria mea problema. e-mail: ogagakunta@gmail.com pute?i sa-i trimite?i un e-mail daca ave?i nevoie de asisten?a sa în rela?ia dvs. sau în orice alt caz sau WhatsApp, la +2348069032895
1) Vraji de dragoste
2) Vraji de dragoste pierdute
3) Vraji de divor?
4) Vraji de casatorie
5) Vraja de legare.
6) Vraji de rupere
7) Alunga un iubit trecut
8.) Dori?i sa va promova?i în vraja dvs. de birou / Loterie
9) dori?i sa va satisface?i iubitul
Contacta?i acest om grozav daca ave?i vreo problema pentru o solu?ie de durata
ogagakunta@gmail.com
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?