Primarul Robert Sorin Negoiţă a deschis evenimentul „555 de minute de cultură”

Primarul Robert Sorin Negoiţă a deschis evenimentul „555 de minute de cultură”
Primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiţă, a participat duminică, 21 septembrie, pe Bulevardul Unirii, la debutul evenimentului „555 de minute de cultură”, prilej cu care a fost inaugurat Bulevardul Artelor, unde sunt programate să aibă loc momente artistice, până la sfârşitul lunii octombrie.
„Mă bucur să mă aflu în această seară alături de dumneavoastră pentru a aniversa 555 de ani de la atestarea documentară a Bucureştiului. Inaugurăm cu această ocazie Bulevardul Artelor, unde vor avea loc momente artistice până la sfârşitul lunii octombrie. Vă aşteptăm în fiecare weekend la o plimbare pe acest bulevard, pentru a descoperi Bucureştiul de altădată şi de acum”, a declarat primarul Robert Sorin Negoiţă, potrivit unui comunicat de presă remis Realitatea.net
Astfel, tronsonul de bulevard delimitat de Piaţa Alba Iulia, Piaţa Regiunilor şi strada Nerva Traian a fost transformat într-un spaţiu de promenadă, unde au fost amplasate prisme, ce prezintă momente din viaţa trecută şi actuală a Bucureştiului. Totodată, au fost amenajate scene în miniatură, unde artişti interpretează momente muzicale, coregrafice sau teatrale. În urma transformării, Bulevardul Unirii a fost denumit „Bulevardul Artelor”.
Trecătorii care au străbătut duminică seară „Bulevardul Artelor” au putut asista la o expoziţie în aer liber intitulată „Bucureşti – 555 de ani de istorie şi artă”, care rămâne deschisă vizitatorilor până la începutul lunii octombrie şi care prezintă o parte din istoria Bucureştiului, repere turistice şi culturale, precum şi personalităţi ale Capitalei de-a lungul timpului. De asemenea, bucureştenii au avut parte de un concert de harpe clasice şi celtice, precum şi de spectacolul de teatru „Novecento”, după textul lui Alessandro Baricco, susţinut de actorul Claudiu Bleonţ alături de tineri dansatori şi artişti plastici. Deşi aflaţi pe scene separate, artiştii reuniţi de eveniment, de la actori, muzicieni, balerini şi cupluri de dans sportiv, până la artişti plastici, au realizat simultan un spectacol urban stradal.
Spectacolele de duminică deschid seria de evenimente, grupate sub denumirea „555 de minute de cultură”, organizate în perioada 21 septembrie-5 octombrie de Primăria Sectorului 3, în parteneriat cu Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi Universitatea de Arte Bucureşti. În această perioadă, „Bulevardul Artelor” va găzdui în fiecare sâmbătă şi duminică momente de teatru, dans, muzică, poezie şi arte plastice.
Citește și:
- 13:25 - Avalanșă pe Valea Coștilei! Cel puțin un turist, surprins sub zăpadă. Salvamontiștii intervin cu elicopterul și câini de căutare
- 13:12 - Un microbuz a luat foc în mers pe A1. Traficul spre Pitești este complet blocat din cauza degajărilor mari de fum - VIDEO
- 12:40 - Reacția lui Radu Miruță după acuzațiile șefului Romarm: „Ministrul Apărării nu decide firmele proiectelor SAFE”
- 12:17 - Alertă în Constanța: o tânără de 19 ani a vrut să se arunce de la etajul 4 al unui bloc. Negociatorii SAS au reușit să o convingă să renunțe în ultima secundă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














