”Încă din 24 decembrie, ziua sărbătorii Ajunului Crăciunului, vremea se va schimba din punct de vedere termic, chiar și din punct de vedere al precipitațiilor.
Precipitații în cea mai mare parte a țării. În jumătatea nordică a Moldovei, dar și la munte, precipitații predominante sub formă de ninsoare, iar în Maramureș și, nu în ultimul rând, în Transilvania, precipitații mixte. Posibil și în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, astfel încât, iată să avem mult așteptata ninsoare în această perioadă.
Cu siguranță vorbim de temperaturi maxime între -1 și 0 grade în nordul Moldovei, 10-12 grade doar pe litoral, pentru ca zilele sărbătorii Crăciunului să fie caracterizate de o vreme chiar rece în partea de sud și est a țării. Acolo unde maximele vor fi destul de coborâte; vorbim de maxime negative de -5, -4 grade în Moldova, până la cel mult 5-6 grade în Banat, Crișana și Maramureș.
Iar în Capitală, o vreme închisă, temporar precipitații sub formă de ploaie, nu excludem să avem și precipitații sub formă de lapoviță. Sigur că da, va depinde foarte mult de scăderea regimului de temperaturi: minime negative de -3 grade Celsius, maxime în jurul a 3-4 grade”, a declarat șefa ANM.