Ultimele Stiri· 1 min citire

Vremea caldă în acest sfârşit de săptămână

Vremea caldă în acest sfârşit de săptămână

Publicat16 mai 2009, 04:15
SursăRealitatea TV

Ne aşteaptă zile fierbinţi, datorită aerului tropical care domină în continuare sud-estul continentului şi care ne aduce temperaturi cu 5, 6 grade mai mari decât ar fi normal.

Astăzi, dar mai ales mâine temperaturile vor urca până la 30, chiar 32 de grade în sudul ţării, cu doar 3 grade sub pragul de caniculă. Aceste valori par însă modeste dacă amintim că recordul lunii este de 40,8 grade Celsius, maxima absolută fiind înregistrată la 27 mai 1950 în Bărăgan, la Mărculeşti.

În acelaşi an în capitală temperatura a urcat până la 36,6 grade Celsius. Sigur că aceste temperaturi ne duc cu gândul la plajă, iar cei aflaţi pe litoral se vor felicita pentru inspiraţie, căci vremea se va menţine plăcută, iar probabilitatea de ploaie va fi redusă.

În rest, regret să vă spun că majoritatea regiunilor, în special cele de munte vor avea parte în fiecare după-amiază de averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Izolat se vor produce chiar vijelii şi sunt posibile iarăşi căderi de grindină.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri