Ultimele Stiri· 1 min citire

Un bărbat din Arad a distrus o casă după ce a confundat adresa

Un bărbat din Arad a distrus o casă după ce a confundat adresa

Un bărbat din Arad a distrus o casă după ce a confundat adresa

Publicat14 oct. 2009, 09:39
Actualizat14 oct. 2009, 14:15
SursăNewsIn

Un bărbat din Arad este cercetat penal după ce a distrus, în cursul nopții de marți, un imobil în care a crezut că locuiește o persoană cu care se află în proces pentru o bucată de teren.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Arad, inspector principal Camelia Tuduce, a spus, că bărbatul a sărit gardul imobilului în care locuiește Monica Ildiko K. și cu o secure a spart geamurile și ușa de la intrarea în casă.

"Din cercetările efectuate s-a stabilit că, bărbatul, aflat într-un proces cu unul din vecinii femeii unde a provocat distrugerile, a confundat imobilul acesteia și convins că acolo locuiește familia cu care se afla în proces, a spart geamurile și ușa. Bărbatul a fost internat într-un spital de psihiatrie, unde este supus unui examen medical de specialitate", a declarat inspector principal Camelia Tuduce.

Incidentul s-a produs la o zi după ce fratele bărbatului s-a sinucis. Rudele celor doi frați au spus că bărbatul s-ar fi sinucis din cauza procesului pe care cei doi frați îl aveau pentru o bucată de teren. Bărbatul ar fi cedat nervos, fapt ce a dus la provocarea incidentului din noaptea această noapte.

Bărbatul care a distrus imobilul pe care l-a confundat este cercetat penal pentru distrugere și violare de domiciliu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri