În săptămâna 31 august - 5 septembrie, Festivalul Internaţional "George Enescu" a prezentat o serie de concerte dedicate secţiunii "Muzica românească a secolului XXI".Decizia de a comasa într-o săptămână de festival lucrările româneşti, criteriile de selecţie a pieselor interpretate, valoarea şcolii componistice româneşti, precum şi notorietatea şi intrarea creatorilor români în circuitul muzical internaţional au fost comentate, pentru NewsIn, de compozitori, unii dintre ei membri ai comitetului artistic al evenimentului.
În aceeaşi seară, Enescu însuşi a fost aplaudat ca violonist, în vreme ce compoziţiile sale erau abandonate.
Dacă şcoala de compoziţie românească este cvasi-necunoscută, atunci şi
criticii de specialitate pot fi învinovăţiţi, spune compozitorul
Octavian Nemescu, care vorbeşte despre "un divorţ între creatori şi
critici". Aceştia din urmă frecventează foarte rar concertele de muzică
românească, în condiţiile în care "există nişte căi originale ale
componisticii româneşti".
Ştefan Niculescu, Aurel Stroe, Anatol Vieru, Tiberiu Olah, Miriam
Marbe, Mihai Moldovan sau Mihai Mitrea Celarianu pot fi consideraţi
compozitori valoroşi, spune Nemescu. "Consider că e o datorie a
criticilor muzicali să fie avocaţii lor; în realitate, criticii nu îşi
fac datoria, nu scriu cărţi, articole, studii despre aceştia, cedând şi
ei presiunii pieţei de consum. Chiar şi interpreţii români, mai ales
dirijorii, preferă să aibă în repertoriu mai degrabă piese
internaţionale mai uşurele, pot să numesc aici Piazzola, decât
compozitori români. Astfel, ei adună public în sălile de concerte şi nu
înfruntă gusturile publicului român. Pot să vă povestesc şi o
întâmplare al cărei protagonist a fost însuşi Enescu, relatată de un
apropiat, martor al evenimentului. În 1942, când Enescu împlinea 60 de
ani, s-a ţinut un concert la Ateneu; în prima parte a acestuia, el a
fost în postura de violonist şi şef de orchestră şi sala era arhiplină.
Atunci când s-a cântat una dintre compoziţiile sale, în a doua parte a
programului, Enescu însuşi a fost martor la plecarea, treptată, a
spectatorilor. Era atâta tristeţe în ochii săi, atunci când a văzut cât
de puţin apreciate sunt compoziţiile sale".
