Compozițiile muzicale românești, cu etosul lor influențat de muzica bizantină și de folclor, la care se adaugă o anumită specificitate stilistică, pot părea inaccesibile publicului internațional, tributare lipsei de promovare și chiar "divorțului criticilor de creatori".
În săptămâna 31 august - 5 septembrie, Festivalul Internațional "George Enescu" a prezentat o serie de concerte dedicate secțiunii "Muzica românească a secolului XXI".Decizia de a comasa într-o săptămână de festival lucrările românești, criteriile de selecție a pieselor interpretate, valoarea școlii componistice românești, precum și notorietatea și intrarea creatorilor români în circuitul muzical internațional au fost comentate, pentru NewsIn, de compozitori, unii dintre ei membri ai comitetului artistic al evenimentului.
În aceeași seară, Enescu însuși a fost aplaudat ca violonist, în vreme ce compozițiile sale erau abandonate.
Dacă școala de compoziție românească este cvasi-necunoscută, atunci și criticii de specialitate pot fi învinovățiți, spune compozitorul Octavian Nemescu, care vorbește despre "un divorț între creatori și critici". Aceștia din urmă frecventează foarte rar concertele de muzică românească, în condițiile în care "există niște căi originale ale componisticii românești".
Ștefan Niculescu, Aurel Stroe, Anatol Vieru, Tiberiu Olah, Miriam Marbe, Mihai Moldovan sau Mihai Mitrea Celarianu pot fi considerați compozitori valoroși, spune Nemescu. "Consider că e o datorie a criticilor muzicali să fie avocații lor; în realitate, criticii nu își fac datoria, nu scriu cărți, articole, studii despre aceștia, cedând și ei presiunii pieței de consum. Chiar și interpreții români, mai ales dirijorii, preferă să aibă în repertoriu mai degrabă piese internaționale mai ușurele, pot să numesc aici Piazzola, decât compozitori români. Astfel, ei adună public în sălile de concerte și nu înfruntă gusturile publicului român. Pot să vă povestesc și o întâmplare al cărei protagonist a fost însuși Enescu, relatată de un apropiat, martor al evenimentului. În 1942, când Enescu împlinea 60 de ani, s-a ținut un concert la Ateneu; în prima parte a acestuia, el a fost în postura de violonist și șef de orchestră și sala era arhiplină. Atunci când s-a cântat una dintre compozițiile sale, în a doua parte a programului, Enescu însuși a fost martor la plecarea, treptată, a spectatorilor. Era atâta tristețe în ochii săi, atunci când a văzut cât de puțin apreciate sunt compozițiile sale".